Opt seisme produse în numai 12 ore. Acesta este coşmarul pe care l-au trăit începând de joi noapte locuitorii din localitatea Izvoarele, judeţul Galaţi.
Cel mai puternic dintre seisme a fost înregistrat cu magnitudinea de 3,7 şi s-a produs la ora 04.37 dimineaţa. Este al doilea cutremur ca intensitate care a zguduit Galaţiul după unul care a avut aproape magnitudinea 4.
Directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Fizica Pământului a precizat că oamenii nu trebuie să intre în panică, pentru că zona nu este capabilă să înregistreze seisme foarte puternice.
„Este o secvenţă multiplă, destul de semnificativă, iar noi nu putem să o mai ignorăm, suntem cu ochii pe ea. Au mai fost secvenţe, dar nu au fost atât de ample, nici ca magnitudine, nici ca durate în timp. Este un fenomen în desfăşurare, încă nu s-a terminat, deci nu putem să tragem concluzii înainte de a se termina această secvenţă. Dar nu este cazul ca locuitorii să intre în panică, pentru că zona nu este capabilă să înregistreze seisme foarte puternice”, a declarat pentru B1 TV directorul ştiinţific al INFP, Mircea Radulian.
Cu toate că autorităţile au dat asigurări că nu există motive de îngrijorare, oamenii se tem pentru că pereţii locuinţelor sunt deja crăpaţi.