Oprescu și omologul său din Ankara au discutat despre un sistem de iluminat public ecologic în Bucureşti

Publicat: 09 05. 2012, 16:16
Foto: puterea.ro

Sorin Oprescu şi omologul său din Ankara au discutat miercuri, la București, despre construirea unei moschei în Bucureşti şi implementarea unui sistem de iluminat public ecologic în Capitală.

„Acum un an, ne-au recomandat un sistem de iluminat ecologic pentru oraş, pe care încercăm să-l implementăm, mai ales că este vorba despre o economisire de 38% a curentului electric”, a arătat primarul general al Capitalei, potrivit Mediafax.

De asemenea, a fost adusă în discuție construcția unei moschei la București, proiectul fiind unul bilateral, municialitatea din Ankara urmând să construiască o biserică creștină.

„Dorim să construim o moschee în Bucureşti (…), având în vedere faptul că, aici, comunitatea turcă şi cea musulmană este foarte mare. Am purtat discuţiile şi în sensul promisiunii pe care preşedintele a făcut-o în vizita sa de acum o lună sau două, în Turcia. Este vorba despre un proiect bilateral, prin care se doreşte construirea unei biserici creştine în Ankara, pentru că şi în Istanbul sunt foarte mulţi creştini”, a explicat Sorin Oprescu.

Cei doi au mai discutat și despre soluții privind transportul urban şi fluidizărea circulaţiei în cele două capitale.