Oprescu: Referendumul consultativ pe tema câinilor maidanezi, pe 6 octombrie. Întrebarea va fi propusă vineri Consiliului General
Primarul general al Bucureștiului, Sorin Oprescu, a anunțat joi că în cursul zilei de vineri va fi propusă spre aprobare Consiliului General al Municipiului București întrebarea care urmează să fie folosită la referendumul pe tema câinilor maidanezi.
„Sunteți de acord cu eutanasierea câinilor fără deținător, capturați pe domeniul public al municipiului București și neadoptați în termenul prevăzut de lege? Da sau Nu?”, este întrebarea formulată de autorități, potrivit edilului, care a adăugat că termenul prevăzut de lege este de 7 zile.
Primarul Capitalei a precizat că referendumul va avea loc duminică, 6 octombrie și va avea caracter consultativ.
„Dacă bucureștenii vor dori să construim adăposturi, cu toate costurile necesare, așa am să fac. Dacă vor hotărî să fie eutanasiați, așa vom face. Este pentru prima dată când întrebăm populația ce dorește. Acum 3 ani de zile am inițiat forma de referendum care nu a fost votată în Consiliul General”, a mai spus primarul.
Oprescu a propus miercuri declanșarea imediată a unui referendum local pentru a afla opinia populației despre această măsură de eutanasiere a maidanezilor, spunând că acesta ar putea fi organizat în ultima duminică din luna septembrie sau în prima duminică a lunii octombrie.
Edilul a anunțat că, potrivit ultimului recensământ, în București se aflau circa 64.000 de câini comunitari, în timp ce 25.000 dintre acești au fost sterilizați în 2012.
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat că nu este de acord cu propunerea lui Sorin Oprescu, de a organiza un referendum în București pe tema câinilor vagabonzi, arătând că voința cetățenilor este deja cunoscută – nu mai vor câini de străzi. (Detalii AICI)
Liderul PNL susține însă propunerea președintelui Traian Băsescu, care a făcut apel la Guvern să emită o OUG prin care să stabilească „un termen scurt sau rezonabil” în care persoanele care doresc să adopte câinii maidanezi, iar animalele neadoptate în acest termen să fie eutanasiate.
Acesta susține că „este mai logic” ceea ce a propus Traian Băsescu, apreciind că astfel „măcar o luăm pe o cale”.