Oprescu cere municipalități pregătirea pentru codul portocaliu de ploi anunțat de ANM
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a cerut tuturor responsabililor din cadrul municipalităţii să ia măsurile necesare pentru a preveni problemele ce le-ar putea cauza ploile anunţate de meteorologi printr-o avertizare cod portocaliu.
Astfel, într-o şedinţă operativă convocată duminică la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti, Oprescu a solicitat operatorilor din toate sectoarele să intensifice programul de curăţenie stradală şi să degajeze rigolele şi gurile de scurgere de deşeurile necontrolate (frunze, crengi etc.), iar echipelor ApaNova, să fie pregătite pentru intervenţie promptă şi să verifice zonele inundabile, pentru a degaja, dacă este necesar, acumulările de apă, arată Mediafax.
„De asemenea, echipele ApaNova vor monitoriza permanent nivelul apei în colectorul casetat, iar în cazul in care volumul de precipitaţii acumulat va impune acest lucru, se va redeschide Canalul de Legătura al Casetei cu râul Dâmboviţa, pentru a permite tranzitarea unui debit cât mai mare de apă”, a mai precizat sursa citată.
Totodată, echipelor de intervenţie ale Administraţiei Străzilor li s-a solicitat să verifice şi să fie pregătite pentru a repune în funcţiune, în cel mai scurt timp, eventualele semafoare defecte, iar echipele Luxten vor fi pregătite să intervină în cazul producerii unor defecţiuni la reţeaua de iluminat public, mai spun reprezentanţii municipalităţii.
Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi până luni seară, valabilă și pentru București, care va trece sub incidența codului portocaliu de ploi până miercuri dimineață. (Detalii AICI)