Ministrul Apărării Naționale, liderul UNPR Gabriel Oprea, a vorbit, miercuri, la emisiunea „Sub semnul întrebării”, difuzată de B1 TV, despre divergențele dintre el și liderul PSD, Victor Ponta, spunând că președintele democrat-liberalilior a avut în vedere proiectul politic propus de UNPR, în eventualitatea în care ar fi pierdut în competiția la Congres.
„Victor Ponta, indiferent ce spune el, rămâne prietenul meu. Este un om la care am ținut, țin…Când va avea mai multă experiență, sunt convins că va fi un lider de succes. (…) Dacă mă întrebați dacă a vrut să vină în proiectul politic UNPR, bineînțeles. Bineînțeles și este omenește, ceea ce vă spun este indubitabil”, a declarat Oprea.
Liderul UNPR a precizat că noul proiect politic din care face parte este format în principal din politicieni veniți de la PSD.
„Era normal ca Victor Ponta să-și găsească și o altă variantă pentru eșecul politic de la Congres. (…) Era normal, omenește, că dacă pierdea acea competiție să vină într-un partid, alături de prietenul lui, pentru că practic noi suntem toți foștii colegi. Mai puțin patru, cinci colegi care vin de la PNL, tot acest proiect politic e format din foștii colegi din PSD. Noi de fapt sediul îl avem tot în Kiseleff”, a spus Oprea.
Gabriel Oprea a precizat că liderul liderul social-demcraților intrase într-o competiție foarte grea cu Mircea Geoană, în care avea „șanse foarte mici” de reușită, adăugând că el i-a acordat tot sprijinul lui Victor Ponta, deși nu credea în succesul său împotriva fostului președinte al Senatului.
„L-am sprijinit pe Victor cu puterile mele, chiar dacă eram în afara PSD, am și eu colegi (…) El a câștigat la vreo 70 de voturi. Am vorbit și eu cu vreo trei președinți de organizație care-mi erau prieteni și le-am spus: Mergeți pe pâna lui Ponta. La acel moment eram în alt proiect politic. (…) Victor Ponta mi-a cerut sprijinul și I l-am acordat. Sincer să fiu, nu credeam că va câștiga competiția cu Geoană, dar n-am putut…Tot timpul l-am sprijinit pe Victor Ponta și merită acest lucru”, a spus Gabriel Oprea.
În cadrul ediției din 14 decembrie a emisiunii „Sub semnul întrebării”, Victor Ponta declarase că a refuzat să facă parte din proiectul politic politic al UNPR, precizând însă că l-a susținut pe Gabriel Oprea în sensul votării împotriva excluderii sale din PSD.