Operațiune de amploare DIICOT în Satu Mare și Maramureș: Peste 30 de percheziții împotriva unei rețele de traficanți de droguri / Cum acționa gruparea
Duminică au avut loc peste 30 de percheziții în Satu Mare și Maramureș, într-o operațiune împotriva unei rețele de traficanți de droguri, care foloseau ca le ofereau inclusiv ca plată unor minore pentru servicii sexuale, informează IPJ.
Peste 30 de percheziții în Satu Mare și Maramureș împotriva traficului de droguri
Polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare, au efectuat 31 de percheziții domiciliare în județele Satu Mare și Maramureș. Operațiunea face parte dintr-un dosar penal ce vizează constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și de mare risc, precum și act sexual cu un minor.
„Din cercetări a reieşit că, pe parcursul anului 2023, membrii unui grup infracţional organizat condus şi coordonat de un bărbat (aflat sub măsura preventivă a arestului la domiciliu dispusă într-o altă cauza penală) ar fi comercializat, în mod repetat, droguri de risc şi mare risc (canabis, cocaină şi 3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal) către consumatori, preponderent minori, din judeţele Satu Mare şi Maramureş. Din cercetările efectuate a rezultat că în cursul unor petreceri organizate de către membrii grupului infracţional ar fi fost vândute, în cantităţi mari, astfel de droguri, dar şi oferite cu titlu gratuit unor minore, ca plată pentru întreţinerea de relaţii sexuale”, precizează sursa citată, potrivit Stirileprotv.ro.
Ce au descoperit procurorii DIICOT
Se desfășoară mai multe audieri la sediul DIICOT Satu Mare.
„În urma percheziţiilor domiciliare, au fost identificate şi ridicate aproximativ 200 de grame de substanţă cristalină de culoare albă (3CMC, drog de mare risc), 10 grame de canabis, 54 de comprimate (medicamente având ca substanţă activă alprazolam şi buspirona), cântare şi grindere, 21 de telefoane mobile şi 21 de cartele SIM, 2 tablete mobile, 1 laptop, 1 pistol tip airsoft, bile de plastic, o macetă, peste 28.000 de petarde categoria P1 şi P3, precum şi alte mijloace de probă”, arată sursa citată.
Direcția Operațiuni Speciale a Inspectoratului General al Poliției Române a oferit sprijin de specialitate într-o acțiune coordonată. Polițiștii B.C.C.O. Cluj-Napoca și B.C.C.O. Oradea, precum și jandarmii Brigăzii Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca și I.J.J. Satu Mare au participat la operațiune. Perchezițiile au fost efectuate cu implicarea a 4 echipe canine ale Autorității Vamale Române.