ONG-urile la CONTROL! Grindeanu: Vreau o LISTĂ cu ce face fiecare

Publicat: 21 03. 2017, 19:37
226732
Foto: Romania libera

Sorin Grindeanua declarat că i-a cerut luni secretarului general al Guvernului o listă a ONG-urilorde utilitate publică, punctând că activitatea acestor organizaţii trebuie să fie cât se poate de transparentă în condiţiile în care şi Executivul oferă transparenţă în relaţia cu acestea, potrivit stiripesurse.ro.

O cerință asemănătoare a creat mari controverse în Ungaria unde premierul conservator, Viktor Orban, a solicitat o transparentizare a finanțării tuturor ONG-urilor pe motiv că finanțarea multora dintre ele nu este conformă legii. Pentru moment în Romnânia ar fi vorba doar despre cele care primesc bani de la Buget.

„Provin din Timişoara, unde acest fenomen e destul de extins. Avem foarte multe ONG-uri, Societatea 'Timişoara' şi multe altele, toate asociaţiile de revoluţionari. Chiar în weekend am avut o întâlnire cu unele dintre acestea. (…) Azi-dimineaţă am avut o discuţie cu secretarul general şi i-am cerut să-mi dea o evidenţă cu toate ONG-urile de utilitate publică, să vedem domeniile fiecăruia. E normal, în momentul când eşti de utilitate publică, devii ONG de utilitate publică prin Hotărâre de Guvern. Atât timp cât noi oferim transparenţă şi vrem să facem lucrul acesta, cred că e normal, inclusiv ca ONG-urile, nu cred, trebuie ca inclusiv ONG-urile să fie cât se poate de transparente. (…) Chiar în această dimineaţă am avut o discuţie cu secretarul general care va gestiona şi va face un raport din acest punct de vedere", a declarat Sorin Grindeanu.