Omul de afaceri Ioan Niculae, audiat la DNA în dosarul finanțării campaniei lui Mircea Geoană

Publicat: 13 12. 2011, 14:31
Foto: evz.ro

Ioan Niculae, acţionar principal al grupului INTERAGRO SA, acuzat de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată a fost audiat, timp de o oră şi jumătate la sediul DNA. La ieşire, Niculae a refuzat să facă declaraţii presei.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că liderul PSD Brăila, Gheorghe Bunea, Ioan Niculae şi directorul Viorel Bărac, de la INTERAGRO, precum şi Gheorghe Teodorescu de la INSOMAR, sunt acuzaţi pentru modul în care au strâns bani pentru campania lui Mircea Geoană.

Dosarul se află în fază de finalizare.

Ioan Niculae este unul dintre cei mai bogati romani, cu o avere estimata la 1,1 miliarde de euro, si controleaza grupul InterAgro. Combinatele controlate de Niculae si grupul InterAgro (Amurco, DonauChem, GaProChemical si Amonil, potrivit unui document al Ministerului Economiei) au consumat în 2009 peste un miliard de metri cubi de gaze, adică 40% din cât gaz a ars toată industria chimica în același an.