Omul de afaceri Ioan Baltă, ridicat de poliţişti într-un dosar de evaziune fiscală în care apar și numele fraților Cămătaru

Omul de afaceri Ioan Baltă, ridicat de poliţişti într-un dosar de evaziune fiscală în care apar și numele fraților Cămătaru

Omul de afaceri maramureşean Ioan Baltă, zis şi Oniza, a fost ridicat de poliţişti în urma percheziţiilor efectuate, marţi, în Bucureşti, Prahova, Maramureş şi Teleorman, fiind considerat liderul grupării de înşelăciuni şi evaziune fiscală de peste un milion de euro în care apar şi numele fraţilor Cămătaru, potrivit unor surse din Poliţie, citate de Agerpres.

Ioan Baltă deţine mai multe firme, însă a fost implicat şi în presa locală, administrând cotidianul „Informaţia Zilei”.

Potrivit surselor citate, suspecţii din acest dosar sunt apropiaţi ai clanului Cămătarilor, de la care ar fi luat importante sume de bani.

Membrii grupării sunt suspectaţi că ar fi identificat şi racolat persoane cu posibilităţi financiare reduse, pe numele cărora ar fi fost preluate fictiv societăţi comerciale care anterior avuseseră activitate economico-financiară, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Capitalei.

Valoarea prejudiciului estimat este de peste un milion de euro.

Astfel, în perioada 2012-2013, după preluarea societăţilor pe numele intermediarilor, membrii grupului cumpărau mărfuri în cantităţi mari, pe care le achitau folosind instrumente de plată fără acoperire.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`