Omul de afaceri Georgică Cornu, reţinut pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, a fost arestat la domiciliu, miercuri noapte, de Tribunalul Mehedinţi, informează Mediafax.
În acelaşi dosar, instanța a decis ca alte şase persoane reţinute iniţial de procurori vor fi cercetate sub control judiciar.
În dosar au fost reţinute iniţial 19 persoane, însă procurorii au solicitatea arestarea preventivă doar pentru cele şapte. Celelalte 12 persoane vor fi cercetate înm stare de libertate.
Georgică Cornu şi celelalte şase persoane au fost reţinuţi, marţi seară, pentru 24 de ore, în urma percheziţiilor efectuate în Bucureşti şi în zece judeţe, printre adresele vizate, numărându-se sediul unor firme ale omului de afaceri Georgică Cornu, din Timişoara, precum şi locuinţa acestuia.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2008-2014, 101 persoane, în calitate de asociaţi, administratori sau împuterniciţi ai 88 de societăţi comerciale, ar fi eludat obligaţiile fiscale. De asemenea, aceştia sunt suspectaţi că ar fi dispus înregistrarea în contabilitate a mai multor facturi fiscale emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive, reprezentând cheltuieli cu achiziţia de material de construcţii, piese şi componente auto, în valoare totală de peste 22,5 milioane de euro, pentru care ar fi dedus ilegal TVA şi ar fi diminuat artificial impozitul pe profit.
Prin aceste operaţiuni fictive, suspecţii ar fi prejudiciat bugetul cu peste nouă milioane de euro.