Cătălin Chelu, omul de afaceri condamnat la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul mitei acordate fostului secretar de stat în Ministerul de Interne Dan Valentin Fătuloiu, a fost adus miercuri dimineaţă la sediul DIICOT. El a fost audiat într-un dosar în care sunt cercetate alte 16 persoane.
Toţi sunt acuzaţi că înfiinţau firme prin care cumpărau titluri de la stat şi le delapidau apoi pe bursă. Prejudiciul este estimat la peste 20 de milioane de euro, se arată într-un comunicat DIICOT.
„Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuiţii Chelu Călin Cătălin, Rimar Cezar, Rimar Doina Lilioara şi Constantinescu Gabriel, din municipiul Galaţi, precum şi faţă de alte 12 persoane, pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere, constituire a unui grup infracţional organizat, utilizare de informaţii privilegiate, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi spălarea banilor”, se mai arată în comunicat.
Potrivit procurorilor, Chelu Călin Cătălin, împreună cu membri ai familiei sale, au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi alte persoane, acţionând în scopul obţinerii de beneficii financiare substanţiale prin eludarea dispoziţiilor legale referitoare la tranzacţiile efectuate pe piaţa de capital şi convertirii în lichidităţi a plasamentelor deţinute la diferiţi emitenţi – societăţi comerciale ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe BVB – Secţiunea RASDAQ”
Astfel, Chelu a înfiinţat peste 168 de societăţi comerciale de tip SRL, mare parte cu sediul în municipiul Galaţi, precum şi 10 asociaţii non-profit, pe care le-a utilizat pentru a achiziţiona instrumente financiare şi a dobândi o poziţie de control în cadrul mai multor emitenţi de valori mobiliare.
„De exemplu, în perioada 2001 – 2008, prin grupul de firme controlat de către membrii grupării au fost achiziţionate, prin intermediul unei singure case de brokeraj, titluri emise de SIF-uri în valoare cumulată de peste 780 de milioane de lei, din care s-au încasat dividende de 760.000 de lei şi s-a retras din conturi suma de 154 de milioane de lei. Ulterior, învinuitul a dispus în mod discreţionar de resursele societăţilor astfel controlate, beneficiind de lichidităţile obţinute prin delapidarea patrimoniului acestora”, mai arată procurorii DIICOT.
De asemenea, SC Cony Sat SA Galaţi, societate controlată de către membrii grupării, a înregistrat în contabilitate, la categoria cheltuieli deductibile fiscal, contravaloarea unor lucrări de construire a unor reţele de CATV, neexecutate în realitate de către societăţile antreprenoare, „cu consecinţa diminuării sumelor datorate bugetului de stat, respectiv impozit pe profit şi TVA”.
Prejudiciul produs în această cauză a fost estimat la 20 de milioane de euro, sumă corespunzătoare unui rulaj al tranzacţiilor bursiere în valoare de 80 de milioane de euro.
Cătălin Chelu este unul dintre cei mai controversaţi oameni de afaceri cu investiţii pe bursă şi s-a aflat de mai multe ori în conflict cu CNVM, dar şi cu conducerile SIF-urilor.