Radu Negulescu, coordonatorul campaniei online a lui Klaus Iohannis, a anunțat că a pus pe picioare o firmă prin care speră să repete succesul din România și peste hotare, informează Business Magazin.
Negulescu a dezvoltat o companie alături de Ioan Dan Niculescu şi Vlad Tăuşance, la o lună după câștigarea alegerilor de către Iohannis. People&People va coordona campania prezidențială a primei femei care candidează la președinția Somaliei, Fadumo Dayib.
”În Somalia facem un proiect de consultanţă pe două paliere: lobby pentru schimbarea legii electorale (acum este o structură tribală, care controlează actul politic), fiind o cerinţă a UN ca statul să ajungă la ”omul şi votul” şi alegerile prezidenţiale din septembrie 2016 – clientul nostru este candidat la prezidenţiale şi îi coordonăm atât zona de online, dar şi cea de publicy. Vom participa la scrierea programului politic, dar nu vom participa la campanie la faţa locului”, a afirmat Negulescu.
Acesta a mai spus că nu a ajuns încă în Somalia, dar o va face anul viitor. Proiectul a fost preluat de compania sa la începutul acestui an, primele trei lunii fiind dedicate studiului pieței ”deoarece oamenii de acolo au o cu totul altă gândire, apreciază cu totul alte lucruri, de la cromatică până la lingvistică”.
Radu Negulescu este de părere că Somalia este o țară foarte interesantă. ”De fapt, Africa este o piaţă foarte interesantă, cu extrem de mult potenţial. Vizăm multe activităţi acolo, mai ales în estul Africii. Pentru început, prototipăm nişte modele în România pe IT şi infrastructură IT, deoarece este o zonă unde putem dezvolta proiecte de la zero”, a mai adăugat acesta.