Omniasig a achitat despăgubirea pentru decesul studentei Aura Ion, în tragicul accident aviatic din Apuseni

Publicat: 25 05. 2015, 13:48

Familia Aurei Ion, decedată în accidentul aviatic din Apuseni, a fost despăgubită de compania de asigurări Omniasig cu suma de 287.500 euro, conform poliței.

„Plata despăgubirii cuvenite conform sumelor asigurate prevăzute în poliţa de asigurare în vigoare la momentul accidentului s-a făcut imediat după ce toate documentele de succesiune necesare au fost depuse la dosar de către moştenitorii legali ai Aurei Ion”, se arată într-un comunicat al Omniasig Vienna Insurance Group, remis Mediafax.

Contractul de asigurare a fost valabil pentru perioada 13 mai 2013-12 mai 2014 şi acoperea toate cele 16 avioane şi elicoptere ale Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, care a plătit 160.020 lei pentru poliţă. Suma asigurată în caz deces şi invaliditate totală permanentă prevăzută în poliţa de asigurare se ridică la 287.500 euro pentru fiecare membru al echipajului şi pentru fiecare pasager, potrivit sursei citate.

În comunicatul de luni, Omniasig nu face nicio referire la suma cu care au fost despăgubiţi succesorii studentei Aura Ion, invocând confidenţialitatea datelor.

Rudele fetei contrazic însă firma de asigurări şi spun că plata despăgubirilor s-a făcut abia după ce familia studentei a amenințat că va da societatea în judecată.

”Susţinerile Omniasig cum că plata s-a făcut imediat sunt neadevărate. Dosarul era complet încă din luna ianuarie a acestui an, însă Omniasig a refuzat să facă plata întrucât familia nu a fost de acord cu ceea ce impuneau ei, adică să renunţe la orice alte pretenţii cu privire la decesul Aurei faţă de Omniasig şi Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă. Omniasig a efectuat plata doar după ce familia a anunţat oficial că urmează să acţioneze în justiţie atât Societatea de Asigurare Omniasig, cât şi Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă”, se arată într-un comunicat al familiei Aurei Ion.

Familia Aurei Ion arată cu degetul şi înspre Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă care era obligată să plătească un ajutor imediat şi necondiţionat, în cuantum minim de 18.000 euro, dar care a preferat să încalce legea pe motiv că nu deţine fonduri pentru plăţi anticipate în caz de deces.

Pilotul Adrian Iovan şi Aurelia Ion, studentă în anul V la Institutul Medico-Militar din Bucureşti, şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, la 20 ianuarie, într-o zonă din Munţii Apuseni, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.