Olivia Oprescu (CJ Ilfov): Dorim ca școlile din județ să capete o altă imagine. Două unități de învățământ deja au fost tratate estetic, iar copiii sunt foarte fericiți (VIDEO)

Publicat: 16 10. 2023, 20:24

Olivia Oprescu, arhitect-șef al Consiliului Județean (CJ) Ilfov, a vorbit în cadrul Podcastului B1, moderat de Aneta Sîngeorzan, despre proiectul „Colorează-ți viitorul”, prin care instituția vrea să revoluționeze aspectul și atmosfera școlilor din județ. Deja două școli din Ilfov au fost tratate estetic, iar acum sunt mult mai primitoare pentru elevi.

Olivia Oprescu, despre investițiile în școlile din Ilfov

„E un proiect foarte frumos al județului Ilfov, care are în centru toate unitățile de învățământ, copiii și cadrele didactice. Am pornit de la ideea de a schimba imaginea școlilor. Prin intermediul Fundației ”Ilfov Împreună”, alături de parteneri care au ales să ne creadă pe cuvânt că o să facem ceva frumos și s-au alăturat proiectului – am pornit ca un proiect-pilot în primă fază – deja am reușit să facem două școli.

Școala nr. 3 Bălăceanca e o școală mare, cu clase 0 – 8. Tematica a fost aleasă în concordanță cu grupul țintă. Am tratat estetic fațada, iar la interior am plasat stickere educaționale, prin care copiii pot învăța anumite lucruri. (…) Accesul în sălile de curs, ușile sunt marcate cu detalii specifice cursurilor pe care le găzduiesc.

În comuna Dascălu am făcut Școala gimnazială nr. 1. Aceasta este mai viu colorată.

Ambele unități de învățământ au atât școala, cât și sala de sport tratate estetic.

Cea din Dascălu găzuiește clase 0 – 4, așa că am gândit altfel de imagine, pentru copii mai mititei. Ei aveau în curtea, cu sprijinul cadrelor didactice, dar și a doamnei primar, care e foarte drăguță cu copiio, căsușe pentru păsărele. Asta ne-a inspirata așa că școala de acolo e cu păsărele.

Derulăm în continuare acest proiect și invităm partenerii să adopte o școală. Încurajez orice doritor să participe la acest proiect prin donarea către Fundația „Ilfov Împreună”.

Interesul nostru este să facem toate unitățile de învățământ din Ilfov să capete o altă imagine.

De la una din școli am primit un feedback extraordinar: mi-au trimis o scrisoare care m-a impresionat teribil. prin care mi-au mulțumit că am ales școala lor. Mi-au spus că sunt foarte fericiți atât copiii, cât și părinții și cetățenii care trec pe lângă ea”, a declarat Olivia Oprescu, arhitect-șef al CJ Ilfov, în cadrul Podcastului B1.