Olguța Vasilescu: Salariile unor bugetari scad. Iohannis pierde 40%

Publicat: 01 02. 2018, 17:53

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a recunoscut că pentru unii bugetari vor exista reduceri salariale cuprinse ”între 10 și 40%”, începând de la 1 ianuarie 2018. Social-democrata l-a dat exemplupe președintele României, Klaus Iohannis, al cărui salariu scade cu 40%. Argumentul ministrului ecă există mai multe dezechilibre care trebuie eliminate.

„Nu e normal sa avem un director de institutie din teritoriu cu salariu de 14.000 de lei si alti directori cu 2.500 de lei”, a declarat Vasilescu, la Antena 3, citată de HotNews.

Un alt exemplu invocat de ministrul Muncii este cel al consilierilor de la Ministerului Sănătății, care aveau salariile mai mari decât secretarii de stat, până la 14.000 de lei pe lună, în timp ce consilierii altor miniștri erau plătiți cu salarii cuprinse între 3.000 și 4.000 de lei lunar. Vasilescu a precizat că și salariile lor vor scădea.

În ceea ce priveste majorarile de salarii, este vorba de o crestere la brut de 25% de la 1 ianuarie, echivalentul a „circa 4% net”, a adaugat Vasilescu.

Ea a mai precizat că în cazul polițiștilor nu e vorba despre o scădere de salariu, ci de eliminarea unui spor: „Politistul era acasa si asteapta un telefon daca se duce sau nu (la serviciu). Daca se ducea primea bani dar si doar pentru ca statea acasa si primea telefonul primea un spor. Acest spor s-a eliminat”.