Primele imagini cu olandezul care ar fi omorât-o pe fetiţa de 11 ani din Dâmboviţa FOTO
Suspectul principal în cazul fetiţei de 11 ani găsită moartă pe un câmp din Dâmboviţa este un cetăţean olandez, care, conform unor surse, ar fi părăsit deja România.GALERIA FOTO
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa a anunţat, într-o conferinţă de presă, că există un suspect principal, un cetăţean străin, în cazul fetiţei de 11 ani din comuna Gura Şuţii, dispărută vineri şi găsită decedată duminică, pe un câmp la ieşirea din localitate.
„Datele de urmărire penală la acest moment ne indică faptul că fetiţa, la momentul sesizării organelor de urmărire penală, nu mai era în viaţă (vineri seara – n.r.). Există o certitudine. Am ajuns la un autoturism cu principalul suspect, în condiţiile în care am văzut că autoturismul respectiv în momentul în care a ieşit din localitatea Gura Şuţii a intrat în ultima localitate la un interval de 30 de minute, în condiţiile în care traseul respectiv putea fi parcurs în 2-3 minute, la o viteză normală de 60 de kilometri la oră„, a declarat procurorul de caz, Mihai Dincă. Sursa foto: capturi Digi24
Imaginilecu olandezul sunt în GALERIA FOTO.
Acum, au apărut primele imagini cu maşina închiriată de acest olandez în România, de pe camerele de supraveghere din satul Gura Șuții, locul unde vineri o fetiță de 11 ani dispărea pe drumul dintre școală și casă.
„Îl vedem pe el (cetăţeanul străin – n.r.) la volan, în dreapta. Se vede ceva roz. Pantalonii fetiței. La 17.18 minute. Maşina venea dinspre casa fetiţei, se întorcea de la ea. O avea în maşină”, au spus poliţiştii care au analizat imaginile pentru Digi24.
Mașina respectivă a fost văzută la nici un minut după ce fata apărea pe ultima cameră de supraveghere. În plus, un drum de nici 2-3 minute a fost parcurs de acest autovehicul în jumătate de oră.