Olaf Scholz i-a cerut lui Putin să-și retragă trupele din Ucraina, într-o convorbire telefonică

Olaf Scholz i-a cerut lui Putin să-și retragă trupele din Ucraina, într-o convorbire telefonică
Foto: Hepta.ro / DPA Images / Kay Nietfeld

Cancelarul german Olaf Scholz a avut o convorbire marți cu Vladimir Putin. Scholz i-a cerut liderului de la Kremlin să găsească o soluție diplomatică pentru conflictul din Ucraina, bazată pe încetarea focului și retragerea completă a trupelor ruse cât mai curând posibil, scrie Reuters.

Convorbire între Olaf Scholz și Putin

Scholz a subliniat necesitatea asigurării siguranței centralei nucleare Zaporojie din Ucraina și a făcut apel la Putin să continue să implementeze pe deplin acordul privind exportul de cereale, a adăugat purtătorul de cuvânt Steffen Hebestreit.

„Cancelarul federal a subliniat că orice alt pas al Rusiei de anexare nu va rămâne fără răspuns și nu va fi recunoscut în nicio circumstanță”, a spus purtătorul de cuvânt al guvernului german.

Amintim că președintele rus Vladimir Putin l-a avertizat duminică pe omologul său francez, Emmanuel Macron, cu privire la posibilele „consecințe catastrofice”, spune el, ale atacurilor ucrainene asupra centralei nucleare Zaporojia, aflată într-o zonă ucraineană sub control rusesc, transmite AFP preluată de NDTV.

Liderii Franței și Rusiei au avut o nouă convorbire telefonică, iar Vladimir Putin „a atras atenția asupra atacurilor regulate” care ar viza instalațiile centralei, „inclusiv o facilitate de depozitare a deșeurilor radioactive”, și susține că situația poate avea „consecințe catastrofale”.

Cea mai mare centrală nucleară din Europa a devenit un punct focal al războiului în ultimele săptămâni, stârnind îngrijorări legate de posibilitatea unui incident nuclear.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`