OFICIAL! IPS Teodosie, urmărit penal de DNA într-un nou dosar (VIDEO)

OFICIAL! IPS Teodosie, urmărit penal de DNA într-un nou dosar (VIDEO)

UPDATE:
IPS Teodosie este urmărit penal într-un nou dosar penal, pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu în formă continuată, a anunţat DNA, într-un comunicat de presă.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Redăm mai jos, integral, comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:
PETRESCU TEODOSIE, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale), pentru săvârșirea infracțiunilor de:
-inducerea în eroare a organelor judiciare,
-mărturie mincinoasă,
-abuz în serviciu în formă continuată,
POALELUNGI NECULAI, angajat al persoanei juridice de interes public Arhiepiscopia Tomisului (funcționar public în sensul legii penale), pentru săvârșirea infracțiunilor de:
-inducerea în eroare a organelor judiciare,
-mărturie mincinoasă,
-fals intelectual,
-favorizarea făptuitorului,
STOICHIN CIPRIAN, consilier administrativ bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
La data de 03 februarie 2017, arhiepiscopul Tomisului, Petrescu Teodosie, și alte persoane au fost trimise în judecată pentru comiterea unor infracțiuni care au avut ca urmare producerea unui prejudiciu în dauna A.P.I.A. în valoare de 1.392.964 lei. (comunicat nr. 128/VIII/3 din 3 februarie 2017).
În acest context, la data de 10 octombrie 2017, în încercarea de a-și crea o situație favorabilă în cadrul procesului penal care are ca obiect cauza penală menționată mai sus, Petrescu Teodosie a depus la DNA – Serviciul teritorial Constanța un denunț prin care acuza un număr de trei persoane fizice (două dintre ele fiind angajate în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului) și două juridice de fraudarea fondurilor europene, în anul 2016.
Concret în cuprinsul sesizării, suspectul Petrescu Teodosie, în mod nereal, a învederat faptul că, fără știrea sa și cu încălcarea prevederilor legale, cei doi angajați, ar fi cerut și primit fonduri europene pentru o suprafață de 350 ha aparținând Arhiepiscopiei Tomisului. Mai mult, persoanele respective sunt acuzate că ar fi încheiat acte de dare în arendă, către terțe societăți și persoane, a unor suprafețe de teren deținute de către Arhiepiscopia Tomisului (în total 110 ha, situate în diferite locații). În susținerea celor de mai sus, suspectul Petrescu Teodosie, beneficiind de ajutorul suspectului Poalelungi Neculai, a dat declarații și a depus la noul dosar astfel constituit mai multe documente false care ar fi susținut vinovăția persoanelor respective.
În perioada noiembrie – decembrie 2017, după sesizarea DNA cu privire la aspectele menționate mai sus, prin două decizii emise ca urmare a unui raport întocmit de suspectul Stoichin Ciprian, arhiepiscopul Tomisului, Petrescu Teodosie, cu rea-credință și cu încălcarea dispozițiilor legale a dispus suspendarea celor doi angajați din funcțiile deținute în cadrul Arhiepiscopiei și suspendarea drepturilor salariale conferite acestora.
Suspecților li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

IPS Teodosie s-a prezentat miercuri la sediul DNA Constanța, pentru a fi audiat de procurori într-un nou dosar. Alți doi preoți ai Arhiepiscopiei Tomisului au fost anchetați,în dimineaţa zilei de miercuri de procurorii anticorupție, anunţă evz.ro.

Surse din Arhiepiscopia Tomisului au confirmat că IPS Teodosie a fost chemat la audieri, însă nu au știut să spună în ce calitate, de urmărit penal sau de martor.

Unul dintre preoții audiați la DNA Constanţa a refuzat, inițial, să facă declarații, însă, înainte de a se urca în mașină, a precizat: “Atunci când sesizezi organele statului pentru niște infracțiuni, ești chemat, pe urmă, ca suspect și se întorc împotriva ta să te cerceteze”. Prelatul nu a dorit să ofere detalii despre ce faptă de corupție ar fi vorba.

IPS Teodosie a fost trimis în judecată de procurorii DNA într-un alt dosar, fiind acuzat de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)