Octavian Jurma, despre relaxarea restricțiilor: Vom împrăștia virusul în timpul vacanței, îl vom aduce în școli și de acolo se va răspândi / În Anglia, departe de noi ca vaccinare, se iau măsuri preventive pentru Omicron (VIDEO)

Publicat: 09 12. 2021, 15:58
Actualizat: 09 12. 2021, 18:40
Foto: Octavian Jurma / Facebook

Cercetătorul Octavian Jurma a declarat joi, pentru B1 TV, că relaxarea restricțiilor acum ne va costa scump, căci vom fi loviți de valul 5 al pandemiei, cauzat de varianta Omicron. Specialistul a susținut că în vacanță vom împrăștia virusul, pe care îl vom duce apoi la școală, căci orele se vor relua imediat, iar de la școală virusul se va împrăștia și mai mult în comunități. Jurma a mai spus că ar trebui să luăm exemplul Angliei, dar și al unor state din Uniunea Europeană, care se pegătesc deja cu măsuri în perspectiva valului 5 COVID.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „News Pass”, moderată de Laura Chiriac pe B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Octavian Jurma, despre relaxarea restricțiilor și valul 5 COVID

Întrebat dacă vom plăti pentru relaxarea de acum, Jurma a răspuns: „Asta, din păcate, va fi o certitudine. Avem niște măsuri rezonabile pentru situația ieșirii din valul Delta, dar care creează vulnerabilități foarte mari pentru debutul valului Omicron. Mă refer mai ales la aceste petreceri fără restricții de Revelion și la ridicarea obigativității purtării măștii în spațiile deschise, unde acest concept de aglomerare e foarte subiectiv. Să nu uităm că au fost făcute excepții pentru biserici, unde e un loc important pentru socializare, iar la sate e cel mai important loc de socializare de multe ori”.

„Școlile se vor deschide imediat după ce vom reveni din vacanță. Deci vom împrăștia virusul în timpul vacanței, îl vom aduce în școli și de acolo se va răspândi foarte rapid. Deci avem un cocktail foarte periculos care putea fi eliminat fără consecințe economice și sociale, că puțină lume se aștepta la el”, a continua Jurma.

Acesta a firmat apoi că ar trebui să luăm exemplul altor state: „E un pericol foarte mare. În Anglia, cu 50% booster făcut, ei sunt departe ca rată de vaccinare, și acolo se iau măsuri preventive pentru Omicron. Cum spune și Boris Johnson, care știți că a debutat cu ”hai să ne imunizăm toți ca să scăpăm”, deci cu metodele noastre din valul 4. Și ați văzut ce discurs prudent a avut. Trebuie să urmăm exemplul țărilor din UE”.

Cum a argumentat Alexandru Rafila relaxarea restricțiilor

Miercuri, Alexandru Rafila (PSD), ministrul Sănătății, a declarat că relaxarea restricțiilor nu e o invitațiela încălcarea regulilor de prevenție, ci la deschiderea unui parteneriat între cetățeni, agenți economici și autorități pentru depășirea crizei sanitare.

„Mesajul important e următorul: măsurile trebuie să fie primul pas din parteneriatul populației, agenților economici cu autoritățile. Consecințele pandemiei nu pot fi controlate mai bine, și sunt multe exemple din alte țări, decât dacă există acest parteneriat și încredere”, a declarat Rafila.

Acesta a subliniat că nerespectarea măsurilor sanitare nu poate fi tolerată: „E foarte clar că nu putem să avem niciun fel de toleranță la încălcarea regulilor. Ideea e că trebuie să ținem lucrurile sub control și să nu avem un următor val care să ne pună probleme”.