Octavian Isailă: Corupția este unul dintre cele mai mari obstacole în calea creșterii economice

Octavian Isailă: Corupția este unul dintre cele mai mari obstacole în calea creșterii economice
Foto: Facebook @ CCIA Sibiu

Sibiu, 26 Mai 2022: Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu (CCIA Sibiu), în parteneriat cu Serviciul Comercial al Ambasadei Statelor Unite ale Americii (SUA) la București și Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), a organizat joi, 26 mai, conferința „Cele mai bune practici anticorupție  – educație și prevenire”.

Conferința, susținută de experții Biroului Federal de Investigații (FBI) pentru România și Moldova, a fost urmată de o prezentare a Programului SelectUSA 2022, gestionat de Guvernul Federal al SUA, precum și o prezentare a Summitului de investiții SelectUSA 2022. La eveniment au participat alături de reprezentanții SUA, președintele CCIA Sibiu, dl. Octavian Isailă, subprefectul Județului Sibiu, dl. Daniel Moșin, vicepreședintele consiliului județean Sibiu, dl. Luca Marcel-Constantin și prorectorul Universității Lucian Blaga din Sibiu, conf. univ. dr. Horatiu Dura.

„Corupția este unul dintre cele mai mari obstacole în calea creșterii economice, dezvoltării sociale și eforturilor de reducere a sărăciei, la nivel global. Corupția limitează creșterea economică prin descurajarea investițiilor și creșterea costurilor de tranzacție, ceea ce duce la o alocare greșită a resurselor și subminarea funcțiilor instituțiilor statului. În vederea îmbunătățirii cooperării dintre sectorul public și cel privat, CCIA Sibiu și CCIR susțin transparența în toate etapele procesului de achiziție publică, ca modalitate în reducerea riscului de corupție și în creșterea procedurilor de achiziții publice. Încurajăm operatorii privați să introducă în contractele lor clauze anticorupție, care să permită părții nevinovate să rezilieze unilateral contractul în cazul în care cealaltă parte este condamnată definitiv pentru corupție și să utilizeze chestionare de due diligence pentru a evalua integritatea partenerilor de afaceri, de-a lungul întregului lanț de aprovizionare și distribuție”, a declarat președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu, dl. Octavian Isailă.

Reprezentanții FBI prezenți la eveniment au subliniat faptul că „pentru a obține rezultate bune în ceea ce privește combaterea corupției, este obligatorie o colaborare perfectă cu mediul privat. În fiecare zi, numărul amenințărilor crește fie că vorbim de cele din domeniul IT, fie de cele din domeniul bancar sau imobiliar. De foarte multe ori, mediul privat reușește să identifice înaintea FBI eventualele probleme de corupție, colaborarea cu instituția noastră fiind extrem de importantă în acest caz. FBI trebuie însă sa facă primul pas și să vină către mediul privat și să întrebe cu ce îi poate ajuta. Numai împreună cu mediul de afaceri, prin coordonare  și prin educare putem să construim o adevărată reziliență împotriva acestui flagel”.

Oportunități pentru companiile sibiene de a investi pe piața americană

Programul SelectUSA (www.selectusa.gov) promovează și facilitează investițiile în afaceri în Statele Unite prin coordonarea agențiilor guvernamentale federale conexe, pentru a servi drept punct unic de contact pentru investitori. SelectUSA ajută investitorii să găsească informațiile de care au nevoie pentru a lua decizii, să se conecteze cu oamenii potriviți la nivel local, să navigheze în sistemul de reglementare federal și să găsească soluții la problemele legate de guvernul federal.

„După cum bine știți, investițiile străine sunt foarte importante pentru orice țară, deci implicit și pentru Statele Unite ale Americii. SelectUSA reprezintă o excelentă oportunitate de a învăța legislația din America, despre mediul de de afaceri, oportunități de business sau sistemul de taxe. Companiile românești interesate să investească în Statele Unite ale Americii se pot înscrie în programul Select USA, cel mai important program promovat de către autoritățile americane. Astfel, antreprenorii români vor avea ocazia să facă cunoștință cu autoritățile locale și, mai important, să cunoască legislația, știindu-se faptul că aceasta diferă de la un stat la altul”, a declarat atașatul comercial pentru România și Moldova al Ambasadei SUA la București, dl. Thomas Hanson.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:58 - Bărbat arestat după ce și-a bătut și și-a umilit soția și copiii. Pe fiica sa vitregă ar fi agresat-o chiar și sexual
17:49 - Alexandru Kocsis (FD): A înțeles cineva ceva din matematica lui Ciolacu? / Sincer, n-am crezut asta cu Hrebenciuc până am văzut bâlbâielile lui Ciolacu și starea asta de nervozitate (VIDEO)
17:49 - 64% dintre angajații Boeing aflați în grevă resping oferta de creștere a salariului cu 35%. Compania pierde 100 de milioane pe zi, din cauza grevei
17:47 - Primele imagini cu CRBL, după intervenția estetică pe care și-a făcut-o. Cum arată acum artistul: „Sper ca recuperarea să fie ușoară” (FOTO)
17:44 - Guvernul Italiei, criticat după ce i-a glorificat pe soldații dictatorului fascist Benito Mussolini
17:32 - Bogdan Matei (PSD): Dacă mă uit la structura lui, îmi doresc ca Simion să nu fie pus în discuții pentru turul 2 sau, Doamne ferește, să câștige un astfel de personaj alegerile prezidențiale în România (VIDEO)
17:18 - Un adolescent s-a sinucis după ce s-a îndrăgostit de un chatbot AI inspirat din Game of Thrones, spune mama lui. Își dădeau mesaje de dragoste și cu conținut sexual
17:11 - Tânăr de 26 de ani, ucis în parcarea unui mall din Constanța. Trei suspecți au fost prinși
17:09 - Turcia a lansat atacuri aeriene în Siria și Irak după atacul de la sediul companiei naționale aerospațiale turce de lângă Ankara
17:07 - Obiectele de bucătărie din plastic închis la culoare ar putea conține substanțe care să ne afecteze sănătatea. Cu ce le putem înlocui