Un studiu realizat de Ministerul Mediului arată că o treime din suprafața arabilă a României este cu risc de aridizare severă. Sunt peste 800.000 de hectare pe care agricultura se va practica din ce în ce mai greu, cele mai afectate zone fiind în județele Dolj (66% din terenurile arabile sunt la risc), Olt (65%) și Mehedinți (30%), a relatat Andreea Moraru, joi, la Știrile B1 TV.
Consecințele fenomenului, a spus Octavian Berceanu, fost comisar-șef al Gărzii de Mediu, sunt multiple.
„În primul rând, vom avea o pronunțată scădere a productivității, ceea ce deja se întâmplă în țări precum Spania, în Franța, în Italia, și asta înseamnă și un semnal de alarmă major la ce înseamnă siguranța alimentară a Europei, iar noi trebuie să furnizăm parte din această siguranță alimentară. Trebuie să furnizăm produse pe piață”, a declarat Berceanu.
Specialistul în politici de mediu a explicat că sunt necesare perdele forestiere de protecție.
„În 1906, România a fost prima țară din lume care a introdus perdelele forestiere pentru protejarea culturilor agricole, înainte cu 40 de ani de Statele Unite, doar că a venit regimul comunist, care a început să taie aceste perdele. În momentul de față, de exemplu, pentru protejarea agriculturii, în România, avem nevoie de 4-5 sute de mii de hectare de perdele forestiere”, a afirmat Octavian Berceanu.
„Aceste perdele cresc sensibil productivitatea în agricultură. Sunt specialiști, oameni care au ferme în România și care au spus că au pierdut milioane de euro până astăzi, practicând agricultura de 20 de ani, din cauza faptului că nu au avut acele perdele forestiere”, a adăugat expertul.