Octavian Berceanu (USR), fostul șef al Gărzii de Mediu, a atras atenția că foarte multe deșeuri medicale nu ajung în incineratoare speciale, așa cum ar trebui, ci sunt arse pe câmp sau pur și simplu aruncate. El a punctat că aceste deșeuri sunt extrem de toxice. Berceanu a explicat faptul că s-a ajuns aici deoarece capacitatea de incinerare este depășită cu mult de volumul mare de deșeuri. Mai contează aici și faptul că „sunt bani în joc”.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Special B1” moderată de Nadia Ciurlin pe B1 TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„În această perioadă, dacă vorbim despre ardere, acumulează cantități de deșeuri care vor fi arse în ianuarie. Asta am văzut pe câteva gropi ilegale din Ilfov sau alte localități. Trebuie să ne uităm la deșeurile medicale, că aici există o activitate febrilă. În loc să ajungă în incineratoare speciale pentru arderea în siguranță a acestor deșeuri, ele ajung pe câmp sau îngropate în nu știu ce balastiere.
Arderea deșeurilor a atras atenția mass media internaționale destul de febril și multe instituții mediatice și ambasade ale țărilor europene se uită către noi, chiar și Comisia Europeană, să vadă ce facem noi în privința acestor arderi care produc foarte multe probleme mediului și nouă. Aceste arderi, duse de curenții puternici de aer, ajung și dincolo de granița României.
Majoritatea instalațiilor au fost construite înainte de pandemie. Volumul deșeurilor medicale acum e mult peste ce au preconizat autoritățile atunci și în loc să avem câteva incineratoare de deșeuri construite chiar de statul român…. Nu am avut, din păcate, această acțiune din partea instituțiilor statului care să construiască niște incineratoare și să vină complementar la capacitățile existente”, a declarat Octavian Berceanu, pentru B1 TV.
Berceanu a povestit apoi o situație ce a arătat cât de interesate sunt instituțiile statului să sancționeze și să oprească infracțiunile de mediu.
„Din cauza volumelor mari, peste capactățile actuale, și a faptului că sunt bani în joc, o parte din aceste deșeuri le-am găsit chiar lângă București, sub grămezi de anvelope arzând. Ultima oară le-am găsit în județul Dâmbovița în comuna Conțești, dar am găsit și în Giulești.
A fost acolo un incendiu care a ars trei zile la rând și nu am văzut niciun organ de cercetare penală care să arunce un ochi să vadă ce arde de fapt. Eu am făcut sesizări, am mers și cu o echipă de televiziune la fața locului, am rugat polițistul – vorbesc de cazul Conțești – să ia probe de acolo – erau hartii, facturi – să vadă de unde vin aceste deșeuri. Nu s-a întâmplat, din păcate.
Sunt extrem de toxice. Aceste deșeuri medicale arse erau la 150 de metri de locuințe, de casele oamenilor. Dacă le îngropi, ajung acele substanțe toxice și bacterii, virusuri în pânza freatică. Oamenii au fântâni acolo, nu au racordare la o rețea.
Ar trebui ca instituțiile Guvernului să facă niște controale la instituțiile medicale să vadă trasabilitatea”, a mai declarat Octavian Berceanu, pentru B1 TV.