Obiectivele turistice din România, în presa britanică: Sate pitorești, castele ca-n poveşti și „monstruozităţi din era comunistă"
Jurnaliştii de la cotidianul britanic The Guardian recomandă potenţialilor turişti obiectivele din România, care merită cu adevărat vizitate. Scriu despre bisericile medievale, satele pitoreşti şi castele din Transilvania .Și nu uită să menţioneze nici „monstruozităţile din perioada comunistă”, situate în Bucureşti.
Capitala României, se află într-o etapă de dezvoltare, cu proiecte de modernizare susţinute prin investiţii europene, scriu jurnaliştii britanici.
Alături de frumoasele biserici medievale şi mănăstiri, gazetarii le recomandă turiştilor să viziteze şi Casa Poporului, dar şi alte monumente reprezentative ale epocii comuniste. Pe lista de recomandări au intrat şi câteva restaurante faimoase din Bucureşti.
Pentru amatorii de excursii în aer liber, „The Guardian” recomandă munţii Carpaţi, cunoscuţi şi ca Alpii Transilvăneni, unde se pot organiza drumeţii, excursii cu bicicleta sau se poate schia.
Castelele ca-n poveşti sunt un atu pentru România. Peleş este cel mai opulent, iar Bran este casa legendarului Dracula. Hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac, accesibil numai cu telecabina, are camerele, barul, restaurantul şi biserica făcute numai din gheaţă.
Maramureşul este locul potrivit unde se poate experimenta viaţa rurală autentică. Printre principalele atracţii se numără: bisericile de lemn şi satele pitoreşti. În Transilvania, turiştii sunt îndemnaţi să viziteze Sibiul, Braşovul sau Sighişoara, oraşe cu aer medieval. Jurnaliştii străini indică ca destinaţii turistice şi mănăstirile din Bucovina, decorate cu fresce din secolele XV şi XVI, care prezintă scene religioase.
Iubitorii de păsări sunt îndemnaţi să vizite Delta Dunării, un loc unic în Europa.
Recomandările cotidianului sunt incluse în articolul intitulat „The best Romania holiday ideas”- „Cele mai bune idei de vacanţă din România”.