Deputata USR, Oana Țoiu, a comentat în emisiunea „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, pe B1 TV, subiectul referitor la impozitarea cu 10% a concediilor medicale.
“Noi am anunțat asta citind, practic, ordonanța pe fiscalitate a Guvernului, chiar de anul trecut, când domnul Boloș făcea turul tuturor televiziunilor, explicând că ei nu mai introduc nicio taxă nouă. De data asta, liberalii cred că pot merge la reuniunile internaționale și să ceară premiul I cu coroniță, pentru inovație în fiscalitate, pentru că au inventat taxa pe boală. Niciun alt liberal, cred că niciunde în lume, dar cu siguranță niciunde în Uniunea Europeană, n-a mai inovat”, a spus Oana Țoiu.
„Deci ar putea domnul Boloș să primească coroniță de premiul I la idei stupide, pentru că, în momentul în care ești în concediu medical, primești bani din ce ai contribuit deja.
Pe de altă parte, concediul medical deja diferă puțin în funcție de boală, dar este 75 % din salariu, deci deja există o penalitate care să facă inconfortabil financiar prelungirea concediului medical, unde nu e cazul. Sigur că există și vorba asta în România “mai bag un medical”, unde nu e cazul, dar soluția la asta nu e ce a zis domnul Boloș, și anume, dacă oamenii au concedii medicale false, nicio problemă, să ia din bani în continuare, dar să dea o taxă mică de 10 %, și toți cei bolnavi sau părinții copiilor bolnavi, care își iau concediu de însoțitor, să plătească, de asemenea, suplimentar, degeaba.
E ca și cum te duci la dentist, că ai o plombă, și te trezești cu toate măselele scoase. Cam ăsta e felul în care fac ei politici publice”, a mai spus deputata USR.