După aproape două săptămâni de la dezastrul din Crevedia, după ce familii întregi au stat pe unde au apucat – unii oameni la rude, alţii la pensiuni şi hoteluri, în localitate au fost aduse mai multe containere în care primăria îi sfătuieşte pe oameni să se mute.
Părerile, în rândul localnicilor, sunt împărțite, mulți sunt nemulțumiți. Chiar dacă unii oameni au făcut cerere pentru aceste containere și le așteaptă, alții spun că preferă să stea, în continuare, la rude.
Locuitorii afectați de explozie ar trebui să semneze un contract, act pe care îl privesc cu un oarecare scepticism, iar asta pentru că vor să devină părți civile în procesul de daune.
Pe de altă parte, noaptea petrecută în arest nu le-a dezlegat limbile celor doi patroni ai firmei Flagas SRL, care deţine staţia GPL din Crevedia. În cătuşe, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă au intrat în Parchetul General fără să spună nimic, la indicaţiile clare ale avocatului. E a doua vizită, după ce ieri au fost ridicaţi direct din stradă şi aduşi sub escortă în faţa procurorilor.
Procurorii spun că cei doi au sfidat legea sistematic. Mai mult, sunt acuzaţi că puteau să prevină nenorocirea care a luat cinci vieţi până acum şi a trimis în spitale alţi 54 de oameni. Dar n-au mişcat un deget. Firma pe care o dețin este cercetată penal sub aceeași acuzație – distrugere din culpă.