Oamenii de știință spun că, cel mai probabil, o stea pitică albă va distruge sistemul nostru solar

Oamenii de știință spun că, cel mai probabil, o stea pitică albă va distruge sistemul nostru solar

Oamenii de știință de la Universitatea din Warwick și alte universități au studiat impactul pe care stelele pitice albe – stele care și-au ars tot combustibilul – îl au asupra sistemelor planetare, cum ar fi propriul nostru sistem solar.

Gravitația uriașă a acestor stele dense sfâșie corpuri planetare mai mici

Când asteroizii, lunile și planetele se apropie de stelele pitice albe, gravitația lor uriașă rupe aceste corpuri planetare mici în bucăți din ce în ce mai mici, care continuă să se ciocnească, măcinandu-le în cele din urmă până ajung praf.

În timp ce cercetătorii au spus că Pământul va fi probabil înghițit de steaua noastră gazdă, Soarele, înainte de a deveni o pitică albă, restul sistemului nostru solar, inclusiv asteroizii dintre Marte și Jupiter, precum și lunile lui Jupiter, ar putea fi în cele din urmă mărunțite de soarele sub formă de stea albă.

Dr. Amornrat Aungwerojwit de la Universitatea Naresuan din Thailanda, care a condus studiul, a declarat: „Cercetări anterioare au arătat că atunci când asteroizii, lunile și planetele se apropie de piticele albe, gravitația uriașă a acestor stele rupe aceste corpuri planetare în bucăți din ce în ce mai mici.”

Profesorul Boris Gaensicke, de la departamentul de fizică de la Universitatea din Warwick, a declarat: „Simplul fapt că putem detecta resturile de asteroizi, poate luni sau chiar planete care zboară în jurul unei pitice albe la fiecare două ore este destul de uimitor, dar studiul nostru arată cum comportamentul acestor sisteme poate evolua rapid, în câțiva ani.

„Deși credem că suntem pe calea cea bună în studiile noastre, soarta acestor sisteme este mult mai complexă decât ne-am fi putut imagina vreodată.”

Pământul va fi probabil înghițit de un Soare în expansiune

Pentru noua cercetare, oamenii de știință au investigat modificările luminozității stelelor timp de 17 ani. S-au concentrat pe trei stele pitice albe diferite, care s-au comportat fiecare foarte diferit.

Prima pitică albă studiată – cunoscută sub numele de ZTF J0328-1219 – a părut stabilă și „cu un comportament frumos” în ultimii câțiva ani, dar autorii au găsit dovezi despre un eveniment catastrofal major în care ar fi fost implicată în jurul anului 2010.

O altă stea – cunoscută sub numele de ZTF J0923+4236 – s-a dovedit că-și pierde din intensitatea luminii în mod neregulat la fiecare două luni și prezintă o variabilitate haotică pe intervale de timp diferite, înainte de a se lumina din nou.

Cea de-a treia pitică albă analizată – WD 1145+017 – studiată de Massachusetts Institute of Technology (MIT) în 2015 se comportă aproape de predicțiile teoretice.

Întrebat despre soarta propriului nostru sistem solar, Gaensicke, a spus: „Vestea tristă este că Pământul va fi probabil înghițit de un soare în expansiune, înainte să devină o stea pitică albă.

În restul sistemului solar, unii dintre asteroizii aflați între Marte și Jupiter și poate unele dintre lunile lui Jupiter ar putea fi dislocate și vor ajunge suficient de aproape de eventuala pitică albă pentru a trece prin procesul de mărunțire pe care l-am investigat.”

Urmăriți B1TV.ro și pe
`