Oamenii de știință, îngrijorați de un fenomen care are loc în oceane. Ce avertisment au transmis cercetătorii

Oamenii de știință, îngrijorați de un fenomen care are loc în oceane. Ce avertisment au transmis cercetătorii
Sursa foto: Freepik / @freepik

Oamenii de știință sunt îngrijorați din cauza unui fenomen care are loc în oceane.

Odată cu acidificarea în creştere a oceanelor, planeta se pregăteşte să depăşească, în mod „inevitabil”, un nou prag de alertă, ceea ce îi va afecta stabilitatea terestră, capacitatea de rezilienţă şi locuibilitatea, potrivit unui raport al Institutului Postdam pentru cercetarea impactului climatic (PIK), informează AFP, potrivit Agerpres.

Ce s-a întâmplat în urmă cu 15 ani

Oamenii de ştiinţă au definit în urmă cu 15 ani nouă „limite planetare”, praguri fizice pe care omenirea nu ar trebui să le depăşească dacă doreşte să rămână într-o „zonă de funcţionare sigură”.

Şase dintre aceste „limite” au fost deja depăşite în ultimii ani, din cauza activităţilor umane, şi, conform unui nou bilanţ publicat luni, o a şaptea, acidificarea oceanelor, este pe cale să fie depăşită „într-un viitor apropiat”.

Aceste limite care au fost depăşite se referă la schimbările climatice, defrişări, pierderea biodiversităţii, cantitatea de produse chimice sintetice (cum ar fi plasticul), deficitul tot mai mare de apă dulce şi echilibrul ciclului azotului. Situaţia lor continuă să se degradeze, a subliniat, luni, Planetary Health Check, un raport privind sănătatea planetei care va fi actualizat anual.

Mai precis, această acidificare este legată de absorbţia dioxidului de carbon (CO2) de către oceane – pe măsură ce emisiile acestui gaz cu efect de seră continuă să crească, pH-ul apei marine scade şi devine nociv pentru multe organisme (corali, scoici, plancton…) şi, în cele din urmă, pentru întreaga reţea trofică marină, un fenomen care reduce şi capacitatea de absorbţie a CO2.

„Chiar dacă emisiile sunt reduse rapid, un anumit nivel de acidificare continuă poate fi inevitabil din cauza CO2-ului deja emis şi a timpului de răspuns al sistemului oceanic. Prin urmare, depăşirea ‘limitei’ privind acidificarea oceanelor pare inevitabilă în următorii ani”, a transmis Boris Sakschewski, unul dintre principalii autori ai Planetary Health Check.

Sub pragul de alertă se află doar starea stratului de ozon, care se reface de la interzicerea substanţelor nocive, în 1987. Această refacere ar mai dura câteva decenii, se arată în raport.

Un al nouălea element, și anume, concentraţia de particule fine din atmosferă, este aproape de pragul de alertă, însă prezintă semne de îmbunătăţire datorită măsurilor adoptate în unele ţări pentru îmbunătăţirea calităţii aerului.

Ce avertisment au transmis cercetătorii

Cercetătorii avertizează asupra riscului de degradare a situaţiei în statele cu industrializare rapidă.

Cercetătorii mai avertizează asupra faptului că dacă sunt mai multe limite depăşite, cu atât mai mult „creşte riscul de a afecta permanent funcţiile terestre de susţinere a vieţii” şi de a declanşa puncte de basculare ireversibile.

Dat fiind faptul că aceste nouă procese ecologice sunt interconectate, „abordarea unuia necesită abordarea tuturor”, o „abordare holistică” ce poate fi „o oportunitate de progres durabil”, se mai precizează, de asemenea, în raport.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:17 - În ce stadiu sunt locomotivele folosite de CFR Călători? Mecanicii atârnă cărămizi pe motoarele vechi de peste 60 de ani
17:17 - Rusia ia în calcul să interzică „propaganda” pentru un stil de viață „fără copii”
16:57 - Surse: Ciolacu promisese că va susține proiectul pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare, într-o discuție cu Președintele și Ciucă din 3 aprilie. Liderul PNL nu mai vrea să participe la ședințele de coaliție
16:56 - Bătaie între clanuri pe stradă și în spital, în Pantelimon. Silvia Dinică (USR): Poliția ar trebui să aibă o forță de reacție potrivită, rapidă și să intervină acolo unde e nevoie, să nu lase situația să escaladeze într-un asemenea hal (VIDEO)
16:51 - Prețul aurului atinge un nou record. Cât a ajuns să coste un gram din acest metal
16:35 - Balonul de Aur va fi câștigat de Vinicius, susține Marca. Verdictul jurnaliștilor spanioli, după o situație fără precedent în două decenii
16:30 - Diana Stoica (USR): „Au respins toate amendamentele care aveau intenția să corecteze nedreptatea pe care au făcut-o persoanelor cu dizabilități” (VIDEO)
16:26 - Mai mulți elevi din Satu Mare au avut parte de o surpriză neplăcută. Aceștia au primit cornuri cu furnici și biscuiți cu mucegai (VIDEO)
16:13 - Fragmente dintr-o dronă rusească, găsite în afara comunei Plauru. MApN condamnă atacurile Rusiei împotriva obiectivelor și infrastructurii civile ucrainene
16:12 - Ce modificări aduce noua lege a pensiilor? Cum se poate cumula pensia cu alte venituri