Oamenii consumau droguri în Spania în urmă cu 3.000 de ani, arată un studiu

Publicat: 07 04. 2023, 14:39
Peștera găzduiește peste 200 de morminte umane și se crede că a servit ca loc ritual și funerar timp de aproximativ 600 de ani, până în 800 î.Hr, sursă foto: captură YT

Oamenii consumau droguri halucinogene în Spania în urmă cu aproximativ 3.000 de ani, potrivit unor noi cercetări.

Leacurile antice ar fi indus delir și halucinații, au descoperit cercetătorii

Oamenii de știință spun că părul prelevat dintr-un loc de veci din Menorca arată că civilizațiile umane antice foloseau medicamente derivate din plante, potrivit BBC.

Se crede că aceasta e cea mai veche dovadă directă din Europa că oamenii iau droguri halucinogene.
Descoperirile, publicate în revista Scientific Reports, au arătat semne de activitate umană în peștera Es Càrritx, în partea de sud-vest a Menorcai.

Peștera găzduiește peste 200 de morminte umane și se crede că a servit ca loc ritual și funerar timp de aproximativ 600 de ani, până în 800 î.Hr.

Cercetătorii au descoperit că substanțele, care aveau potențialul de a fi destul de puternice, ar fi putut fi folosite ca parte a ritualurilor ținute în peșteră. Este posibil ca acestea să fi implicat șamani „care erau capabili să controleze efectele secundare ale leacurilor din plante”.

Alături de atropină și scopolamină, care induc halucinații, oamenii de știință au descoperit efedrina, care crește senzația de energie și vigilența.

Cercetătorii au mai remarcat că în peșteră au fost găsite recipiente cu motive în spirală sculptate pe capace. Unii cercetători, spune raportul, au considerat că aceasta reprezintă „stările alterate de conștiență” ale unei persoane în timp ce se află sub influența halucinogenelor.

Dovezile anterioare ale consumului de droguri preistorice în Europa s-au bazat pe descoperiri indirecte, cum ar fi apariția plantelor cu efect halucinogen în reprezentările artistice.