Oameni cu dizabilități, închiși în cuști în Sighetu Marmației: Trei persoane erau legate cu cămăși și fâșii din cârpe

Publicat: 04 09. 2019, 09:22

Oameni cu dizabilități au fost închiși în cuști, în SighetuMarmației, reclamă Centrul de Resurse Juridice și Tonal, care a lansat un apel urgent la acțiune marți, ca urmare a situațiilor deosebit de grave pe care le-a identificat.

„OAMENI CU DIZABILITĂȚI ÎN CUȘTI, ÎN SIGHETU MARMAȚIEI

Azi, 3 septembrie 2019, Centrul de Resurse Juridice și Tonal lansează un apel urgent la acțiune, urmare a unor situații deosebit de grave identificate la Centrul pentru de Recuperare pentru Persoane cu Handicap (fosta secție de dermatologie din curtea Spitalului Municipal) și la Secția de psihiatrie I Bărbați din cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmației, județul Maramureș.

La CRRPH Sighetu Marmației (centrul din curtea Spitalului Municipal) la orele 13:30:

Opt persoane cu dizabilități psihosociale și intelectuale erau închise în cinci cuști; cuștile sunt de aproximativ 2,5 m înălțime, cu ramă metalică și plexiglas transparent;
Trei persoane erau legate cu cămăși și fâșii din cârpe;

Canalizarea se deversa în spatele clădirii, pe sol – miros pestilențial de fecale în curtea în care beneficiarii ar trebui să își petreacă timpul”, este postarea CRJ.