O ursoaică a fost împușcată după ce a intrat în curtea unei familii din Vrancea

O ursoaică a fost împușcată după ce a intrat în curtea unei familii din Vrancea
Sursa foto: Pixabay

O ursoaică a fost împușcată în Vrancea după ce a pătruns de mai multe ori în curtea unei familii cu patru copii din satul Cucuieţi, comuna Vidra.

Ursoaică împușcată în Vrancea

Primarul comunei Vidra, Silviu Pintilie, a precizat că s-a recurs la această măsură după ce ursul îşi făcuse un obicei de a veni în zona locuită, mai ales către acea gospodărie, potrivit Agerpres.

Decizia ar fi fost luată după ce în trecut s-au încercat metode alternative de a alunga ursul precum goane de alungare, cu trompete.

Edilul comunei Vidra susţine că urşii au devenit o ameninţare pentru populaţie în ultima vreme, aceştia coborând tot mai des către sat în căutare de hrană.

Potrivit reprezentanţilor Gărzii Forestiere Focşani, ursul punea în pericol integritatea familiilor din zonă.

„În dimineaţa zilei de marţi, în jurul orei 01:00, pe raza comunei Vidra, judeţul Vrancea, a fost semnalată prezenţa unui urs în intravilanul satului Cucuieţi, drept pentru care primarul comunei Vidra a convocat comisia, în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă, 81/2021, s-au deplasat la faţa locului în intravilanul satului Cucuieţi, unde se semnalase prezenţa ursului în curtea unei persoane. Când au ajuns la faţa locului, ursul părăsise incinta şi au luat decizia de a face o goană de alungare, după care au plecat. La scurt timp, locuitorii au fost din nou alertaţi că ursul a revenit. Atunci s-a întrunit comisia şi s-a luat decizia uciderii ursului, deoarece s-a constatat că prezenţa ursului punea în pericol integritatea fizică a familiilor din zona respectivă. Gestionarii Fondul Cinegetic 25 Măgura au executat foc, iniţial ursul a fost rănit, iar apoi împuşcat letal”, a precizat Ionică Checiu, inspector şef al Gărzii Forestiere Focşani.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`