O unitate mobilă de ATI, dedicată pacienților cu forme grave de COVID-19, va fi amplasată la Institutul Marius Nasta din București

Publicat: 22 09. 2021, 20:27
Foto: Fundatia pentru S.M.U.R.D.

Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență a decis amplasarea unei unități mobile de ATI, dedicată pacienților cu forme grave de COVID-19, la Institutul Marius Nasta din București.

Măsuri adoptate de CMSU în unitățile medicale din București

Totodată, în București, CMSU a mai adoptat o serie de măsuri, notează Agerpres:

  • creşterea capacităţii de asistenţă medicală pentru pacienţii confirmaţi COVID-19 din unităţile sanitare din municipiul Bucureşti, prin suplimentarea numărului de paturi (inclusiv paturi ATI);
  • avizarea autorizaţiilor sanitare de funcţionare temporare; suplimentarea cu 20 de autospeciale din cadrul IGSU pentru realizarea testării la domiciliu; operaţionalizarea unui număr suplimentar de paturi ATI de la 40 la 54, în maxim 72 de ore;
  • suplimentarea numărului de paturi simple de la 412 la 712;
  • înfiinţarea unui număr de 28 de paturi terapie intermediară (21 la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale ‘Dr. Victor Babeş’ în termen de 14 zile; 7 la Spitalul Clinic de copii ‘Victor Gomoiu’ în termen de 7 zile).

Mai mult decât atât, s-a decis și creșterea capacității de vaccinare, dar și detașarea de personal medical către Serviciul de Ambulanță București – Ilfov și Direcția de Sănătate Publică București.

Bucureștiul, în scenariul roșu după ce a depășit incidența de trei la mie

Rata de infectare a crescut puternic în ultimele 24 de ore, în București. De la 2,9 în ziua de marți, miercuri a ajuns la 3,3. Astfel, potrivit documentului semnat de către premierul Cîțu, Capitala intră în scenariul roșu, ce vizează noi restricții.

Accesul în baruri, restaurante, cafenele, cluburi, cinematografe, săli de fitness, săli cu jocuri de noroc se va face fie în baza certificatului verde de vaccinare anti-COVID, fie a unui test negativ.

De asemenea, se vor desfășura cu maximum 150 de persoane conferințele și petrecerile private, precum nunțile și botezurile.