Unul din trei adolescenți din România susțin că nu pot trăi fără reţelele de socializare. Așa se face că în țara noastră sunt aproape de trei ori mai mulţi copii dependenţi de internet decât media globală. Această adicție vine la pachet și cu alte probleme, precum rezultatele şcolare slabe, depresia sau chiar riscul de suicid.
Psihologii recomandă părinților să le ofere adolescenților alternative de activități, astfel încât statul cu ochii în ecrane să nu mai fie singura lor opțiune de a-și petrece timpul liber.
„Copiilor e nevoie să le oferim alternative, să le propunem diverse variante, dar nu să îi forţăm”, a explicat Maria Coman, psiholog, pentru Antena 3.
În România, aproape o treime dintre copiii cu vârste între 11 şi 15 ani sunt depedenţi de internet și ajung să petreacă chiar şi 8 ore pe zi în faţa ecranelor. Numărul de adolescenți din țara noastră care se confruntă cu această adicție este aproape de 3 ori mai mare decât numărul de adolescenţi din alte state.
Însă, această dependență nu se manifestă singură, ci atrage după sine numeroase probleme de sănătate.
„Cu o stimă de sine scăzută, cu anxietatea de a interacţiona cu ceilalţi, anxietate socială foarte puternică, cu simptome depresive sau chiar cu depresie, cu risc suicidal în cazuri mai grave”, a explicat Maria Coman, psiholog.
Unul dintre factorii care facilitează apariția acestor probleme în rândul adolescenților este și cyberbullying-ului. 50% dintre copii spun că au fost frecvent insultaţi şi ameninţaţi în mediul online, iar 45% afirmă că li s-a întâmplat inclusiv în ultima lună.