O sentință în dosarul ICA ar putea fi dată mai devreme, după intrarea în vigoare a noului cod penal, la 1 februarie
Dosarul ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat deja la 5 ani de închisoare cu executare în prima instanţă, urmează să ajungă la Curtea de Apel.
Numai că, dacă noul cod penal ar intra în vigoare la 1 februarie, soluția in cazul Voiculescu ar putea fi dată mai devreme.
Potrivit legii actuale, Dan Voiculescu ar putea ataca cu recurs o eventuală condamnare la Curtea de Apel la Instanţa Supremă. Concret, până la soluţionarea recursului nu s-ar putea pune în executare hotărârea de condamnare, potrivit expertilor juridici citaţi de Hotnews.
Dacă intră în vigoare noile coduri penale, aşa cum este programat de la 1 februarie, o soluție în cazul Voiculescu ar putea fi dată mai devreme.
Apelurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a noului Cod de Procedură Penală se soluţionează de aceeaşi instanță, potrivit noilor dispoziţii privind apelul în procese, iar deciziile astfel pronunţate sunt definitive.
Există însă dezbateri legate de o posibilă amânare cu două luni a intrării în vigoare a noilor coduri. Reprezentanţii CSM spun că sunt pregătiţi, dar pe de altă parte, surse guvernamentale citate de HotNews.ro spun că la Ministerul Justiţiei se discută despre o eventuală amânare, însă nu e clar pentru cât timp.
Dan Voiculescu a demisionat din Senat, ceea ce a dus la mutarea dosarului său de la Înalta Curte, unde sunt judecați parlamentarii și demnitarii, la o instanță inferioară.
Președintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a fost condamnat pe 26 septembrie 2013 la 5 ani de închisoare în dosarul de corupţie privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare. Sentința, care a venit la peste 1.750 de zile de la trimiterea în judecată, nu este definitivă si poate fi atacată pe două căi: apel și apoi recurs. Motivarea sentinței Tribunalului București a fost publicată pe 31 decembrie 2013, însă până acum n-a fost stabilit un termen de judecată la Curtea de Apel.