O șefă dintr-o companie de telefonie mobilă a divulgat mai multe convorbiri telefonice. Fiica ei le ceruse pentru un prieten gelos
O șefă dintr-o mare companie de telefonie mobilă a divulgat convorbirile telefonice purtate de o clientă iubitului acesteia, care voia să afle dacă e înșelat. Asta deși astfel de informații nu pot fi divulgate și nu trebuie să ajungă la nimeni. Anchetatorii au aflat aceste lucruri când lucrau la un alt dosar. Oficialii companiei de telefonie au transmis că vor încerca să afle cum a fost posibil ca femeia să acceseze o bază de date aparent nepublică.
Cum au aflat procurorii DNA despre divulgarea acelor convorbirile telefonice
Procurorii DNA au descoperit aceste fapte întâmplător, când investigau trei polițiste locale din Sectorul 1 pentru luare de mită, informează Știrile Pro TV. Ei au aflat că una dintre suspecte i-ar fi cerut mamei sale, șefă în compania de telefonie mobilă, să comită o ilegalitate pentru a-și ajuta un prieten gelos.
Agenta i-a promis bărbatului că va afla cu cine vorbește la telefon iubita lui și dacă aceasta îl înșală. Informațiile ar fi fost obținute de mama agentei, care avea o funcție de conducere la una dintre cele mai mari companii de telefonie mobilă.
„AVRAM MARINA-ROXANA: Să înnebunesc dacă te mint, măcar să vedem o combinație, să nu murim proști(…).
M. F. Păi și poți să faci…adică să afli…ce să afli, conversațiile? Sau care? Cum?
AVRAM MARINA-ROXANA: Îhâm. Și cu cine vorbește la telefon. Pot…”.
Procurorii au descoperit aceste discuții dintre mamă și fiică în timpul unor percheziții informatice.
„INTERLOCUTOARE: A, a vorbit azi-dimineață la 8, uite 3-4 minute pe net…25 de minute.
AVRAM MARINA-ROXANA: Da.
INTERLOCUTOARE: Bine, hai că ți le pun pe astea.
AVRAM MARINA-ROXANA: Bine.
INTERLOCUTOARE: Îți pun, fii atent că este….este data când a format, ora”.
Angajata companiei de telefonie mobilă, acord de recunoaștere a vinovăției cu DNA
Oficialii companiei de telefonie au spus că sunt surprinși de comportamentul angajatei și vor încerca să afle cum a fost posibil ca aceasta să acceseze convorbirile telefonice.
Femeia și-a recunoscut faptele și a acceptat să fie condamnată la 5 luni de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de supraveghere de doi ani.
De asemenea, ea trebuie să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității și nu va mai lucra la compania de telefonie mobilă. Însă acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu DNA va trebui validat și de Tribunalul București.