„O scrisoare pierdută“ la Iaşi detonează bomba teatrului copy-paste. Cum funcţionează cooperativa directorilor-regizori, care stoarce milioane de la stat

Mai mulţi critici de teatru importanţi din România s-au raliat în cronici extrem de dure referitoare la punerea în scenă la Teatrul Naţional din Iaşi a piesei „O scrisoare pierdută”. Producţia, considerată foarte slabă din punct de vedere artistic, ascunde înţelegeri financiare de culise de ordinul a zeci de mii de euro.

Directorul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, Mircea Cornişteanu, este regizorul spectacolului „O scrisoare pierdută”, prezentat aseară, 8 ianuarie, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi. Criticii de teatru din capitala Moldovei au primit piesa de teatru cu revoltă, comentând extrem de dur. Potrivit acestora, piesa mediatizată la Iaşi drept premieră este, de fapt, identică cu cea pusă în scenă de acelaşi regizor la Craiova şi Teatrul Odeon din Bucureşti în urmă cu doi ani. În plus, spectacolul ar fi un eşec din punct de vedere regizoral, scrie Adevărul.

„Eşti regizor, un spectacol ţi-a ieşit prost, o spune feedback-ul critic răspicat, iar tu te duci într-un alt teatru şi-l faci din nou, copy-paste. Evident, n-are cum să fie mai reuşit. Şi de-ar fi fost, în lumi în care verticalitatea profesională mai există, un artist care se respectă nu reşapează versiuni scenice. De ce faci asta? Pentru că nu mai ai inspiraţie! Pentru bani obţinuti uşor! Pentru că nu-ţi pasă de drepturile de autor! Pentru că directorul teatrului ţi-e vechi prieten şi o să-l inviţi la rându-ţi pentru o colaborare! Ca să facă şi el nişte bani”, a scris, pe contul personal de Facebook, criticul de teatru ieşean Oltiţa Cîntec.

Atât directorul Teatrului Naţional Iaşi, cât şi directorul financiar al instituţiei, nu au răspuns apelurilor telefonice pentru a comenta dezvăluirile făcute de către cei doi critici de teatru. Mircea Cornişteanu, pe de altă parte, explică ce este, în viziunea dumnealui, conceptul de „premieră”: „Sunt nişte constatări ale lor (n.r. – ale criticilor de teatru), nu le consider acuzaţii. A face acelaşi spectacol în mai multe teatre de către un regizor va însemna fără îndoială o variantă diferită din moment ce este alt spaţiu. Scena Teatrului Naţional din Iaşi este mult diferită faţă de cea de la Craiova, trupa este alta, deci copy-paste nu se poate face”.

Un alt critic de teatru important din România, Miruna Runcan, de la Cluj, a comentat la fel de tranşant în legătură cu dezvăluirile omologilor de la Iaşi: „E o practică ce durează de decenii. Există o întreagă reţea industrială (mai puţin vizibilă – la suprafaţă – însă, în România) de replicat spectacole de către regizori&scenografi. De cele mai multe ori, spectacolele se exportă (more or less integral) dintr-o ţară într-alta, apoi în alta, apoi în alta”.

Toate cele şapte teatre naţionale din România sunt finanţate exclusiv de la Ministerul Culturii. Opacitatea de care dau dovadă instituţiile de cultură menţionate în privinţa comunicării felului în care sunt cheltuiţi banii publici este grăitoare numai şi prin faptul că angajaţii Teatrului Naţional Iaşi nu şi-au publicat niciodată online declaraţiile de avere, aşa cum îi obligă legea

Bugetele teatrelor naţionale din România sunt, însă, uriaşe. Un document intrat în posesia „Adevărul” arată că, în 2012, „subvenţia primită de Teatrul Naţional Iaşi de la Ministerul Culturii a fost de 12.500.000 lei”. Adică – 2,78 de milioane de euro.

Surse  din „piaţă” indică faptul că Mircea Cornişteanu ar fi încasat pentru „O scrisoare pierdută” montată la Iaşi în jur de 10.000 de euro. La această sumă, se adaugă şi devizul tehnic care ar putea depăşi 5.000 de euro. Cristian Hadji-Culea, pe de altă parte, este cotat la 7-8.000 de euro.

Unul dintre cel mai bine plătiţi regizori români este Radu Afrim, ale cărui spectacole ar fi recompensate cu 20.000 – 25.000 de euro. Pe de altă parte, spectacolele lui Afrim s-au bucurat în permanenţă de critică pozitivă.