"O să se spună că Târgu Secuiesc a fost atacat de teroriști": Extremistul maghiar voia să ascundă bomba într-un coș de gunoi și să o detoneze de la distanță, printr-un apel telefonic
Teroristul de la Târgu Secuiesc urma să ascundă bomba artizanală într-un coş de gunoi aflat pe traseul paradei de 1 Decembrie, după care ar fi detonat-o de la distanţă, printr-un simplu apel telefonic.
Datele incendiare despre teroristul numărul 1 al României apar în referatul cu propunere de arestare al procurorilor.
De asemenea, la dosar apar şi mai multe discuţii între acesta şi complicii săi, care îl îndemnau să facă mai multe „probe” – adică explozii, ca să acumuleze experienţă.
Beke Istvan a afirmat că de pe telefonul mobil poate accesa camera video amplasată în exteriorul magazinului său situat în centrul localității Târgu Secuiesc și că va putea urmări marșul de ziua națională a României și detona dispozitivul exploziv improvizat de la distanță, „chiar dacă va fi plecat din localitate cu familia”.
Datele şocante apar în referatul cu propunere de arestare al procurorilor. Teroristul era sfătuit de complicii săi să cumpere o cartelă prepay, un telefon nou, să dea apelul care ar fi detonat bomba după care să distrugă orice urmă.
„O să se spună că Târgu Secuiesc a fost atacat de teroriști”. Un martor a insistat că „trebuie să facem o încercare, nu mănânci pizza cu poftă, doar o guști, vezi cum e”. Ar merita să facem, măcar să acumulăm experiență”, potrivit referatului.
Termenul de „pizza„ dezvăluie procurorii, era folosit de suspecţii pentru a evita folosirea cuvântului „bombă” la telefon. Anchetatorii explică şi modul în care suspecţii pregăteau dispozitivul exploziv: ar fi vorba de mai multe petarde legate cu un fitil comun, care urma să se aprindă simultan.
Un alt motiv pentru care Beke Istvan ar fi fost arestat e că acesta ar fi încercat să mintă inclusiv la audieri.
„Cu ocazia audierii, după ce a luat la cunoștință de conținutul învinuirii ce i se aduce, suspectul Beke Istvan a avut o atitudine nesinceră, susținerile acestuia fiind infirmate de materialul probator administrat în cauză. suspectul Beke Istvan Attila a încercat cu ocazia audierii să confere un caracter neserios actului de planificare a activităților ce vizau realizarea, amplasarea și detonarea în public, pe raza municipiului Târgu Secuiesc”, scrie în referatul de arestare.
Potrivit șefului PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, Beke Istvan Attila, ar fi aceeași persoană care anul trecut, pe 1 Decembrie, a arborat drapele negre pe mai multe clădiri din centrul acestui oraș. La acel moment, edilul a depus plângere la poliţie împotriva bărbatului de 40 de ani, dar procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale, potrivit Agerpres.
Suspectul face parte din structura naționalist-extremistă „Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” din Ungaria care promoveaza acte de violență îndreptate împotriva cetaţenilor români.
Scopul final ar fi refacerea aşa-zisei „Ungarii Mari”.
Bărbatul este în acest moment arestat pentru 30 de zile.