O româncă, în vârstă de 50 de ani, s-a măritat cu un pakistanez, în vârstă de 36 de ani, pe care l-a cunoscut pe Facebook.
Românca, mamă a doi copii, l-a cunoscut pe pakistanezul Azam Hanif pe Facebook. Povestea de iubire a început de la o pasiune comună. Azam Hanif este de profesie „na’at khawan”, o persoană care recită din Naat, poezii care îl slăvesc pe profetul islamic Mahomed, iar pe pagina sa personală de Facebook acesta obișnuia să posteze fragmente din Naat. Românca, impresionată de poeziile bărbatului, a început să îi distribuie postările, iar de aici totul a venit de la sine. Cei doi au vorbit pe rețeaua de socializare vreme de patru luni, înțelegându-se cu ajutorul aplicației Google Translat, iar dorința de a se cunoaște dincolo de ecranul calculatorului creștea de la zi la zi.
Dornică să își cunoască sufletul pereche, românca nu a mai stat pe gânduri și a plecat tocmai în Mian Channu, un oraș din districtul Khanewal din provincia pakistaneză Punjab. Însă cei 4.000 de kilometri pe care i-a parcurs nu au fost în zadar, cei doi îndrăgostindu-se iremediabil la prima vedere. La scurt timp, îndrăgostiții au hotărât că nu au de ce să mai stea pe gânduri și au făcut nunta la care românca a purtat o rochie specifică tradițiilor din provincia Punjab, iar pe mâini avea mai multe desene din Henna, potrivit Daily Pakistan.