O româncă din Gorj, fostă badantă în Italia, a rămas fără bani după un control ANAF

Publicat: 29 01. 2024, 23:50
Foto: Agenția Națională de Administrare Fiscală / Facebook

O femeie din Gorj care a lucrat în străinătate a fost supusă unei inspecții fiscale și a fost nevoită să achite o sumă uriaşă cu titlu de impozit pe venituri considerate neidentificate.

Nu se știe cum a avut ANAF acces la toate datele femeii controlate

Românca a lucrat ca badantă în Italia. A fost supusă unei verificări fiscale de către autoritățile statului şi nevoită să achite un impozit în valoare de peste 200.000 de lei pentru veniturile considerate neidentificate.

Nu se cunoaște încă modalitatea prin care ANAF a obținut acces la datele confidențiale ale respectivei persoane din conturile bancare.
Pe parcursul controlului, B. L., care lucrează de zeci de ani în Italia, ca badantă, a înfățișat două contracte de împrumut cu fiul său, precum și o serie de 3 vânzări de bunuri în Italia.

Organul fiscal a constatat că aceste operațiuni nu s-au efectuat prin bănci, de unde au tras concluzia că, probabil, au fost efectuate în numerar, potrivit Antena3.

În aceste condiții, organul fiscal a constatat aplicabil un Regulament european din 2005, care impune o limită de 10.000 de euro în numerar pe care îi poți aduce cu tine la intrarea pe teritoriul unui stat UE (notă – reglementarea se aplică numai în cazul în care statul de plecare este non – UE, dar nu ne împiedicăm acum de asemenea „amănunte”).

Astfel că, tot ce ANAF a sesizat ca fiind bani ai doamnei B. L. a fost impozitat ca venit din surse neindentificate.
De notat că acest caz se referă la legislația anterioară introducerii legii austerității, care prevede acum un impozit de 70% din venit, o amendă de 25% din venit și confiscarea integrală a venitului.