O profesoară din Maramureș a fost înregistrată când afirmă în faţa elevilor că Ligia Deca, ministrul Educaţiei, este “o imbecilă”, “o analfabetă”

Publicat: 06 07. 2023, 12:42
Ligia Deca, ministrul Educației. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

O profesoară din Sighetu Marmaţiei a fost înregistrată de elevi în timp ce o jignea pe Ligia Deca. Profesoara de la Colegiul Naţional Pedagogic “Regele Ferdinand” a spus despre ministrul Educației că “este imbecilă”, „este analfabetă”, potrivit Ziarul de Maramureş.

Profesoara ar fi fost înregistrată după finalizarea grevei din învăţământ. Aceasta a fost surprinsă în timp ce făcea următorul comentariu:  “Potrivit imbecilei de ministră pe care o avem, este imbecilă, este analfabetă ministra pe care o avem. Avem un ministru al Educaţiei care în viaţa ei nu a predat o oră. Şi este ministrul Educaţiei. Mă împuşc”.

Solicitată să comenteze situaţia, profesoara a afirmat: ”Nu am nimic de declarat. Este o anchetă în derulare”.

Presăa locală scrie că părinţii au făcut mai multe plângeri la Inspectoratul Şcolar Judeţean şi la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş în legătură cu comportamentul pe care profesoara Francesa Pok l-ar avea faţă de elevi.

De asemenea, șeful IŞJ Maramureş, Mihai Pop, a declarat pentru Ziarul de Maramureş că a cerut să fie luate măsuri în acest caz deoarece problemele cu comportamentul profesoarei respective sunt de cinci ani.