O profesoară din București nu a intrat în grevă pentru că ”i se pare o grevă imorală”. Totuși, e de acord cu revendicările colegilor săi

O profesoară din București nu a intrat în grevă pentru că ”i se pare o grevă imorală”. Totuși, e de acord cu revendicările colegilor săi
Ilustrație dintr-o instituție de învățământ din București, în timpul grevei generale organizate în sistemul educațional de stat, 22 mai 2023. Inquam Photos / Octav Ganea

Alexandra Chirea are 38 de ani și este profesoară de franceză la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Capitală. Nu a intrat în grevă alături de ceilalți colegi dascăli și a ales să-și continue orele.

Profesoara le cere profesorilor să aibă curaj să susțină greva dincolo de promisiuni dar ea nu participă la grevă

Alexandra Chirea este de părere că o schimbare în educație nu trebuie să se oprească la majorarea salariilor „obscen de mici” ale profesorilor, ci să continue cu „curățenie” în rândul cadrelor didactice și cu o îmbunătățire a modului în care dascălii se ocupă de elevi. „Cred că ar trebui să fim cu toții dați afară și să începem să angajăm de la zero”, spune profesoara, citată de scoala9.ro.

În Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, prima zi de grevă a profesorilor s-a desfășurat ca o zi normală de școală. Pe holurile clădirii istorice de lângă Parcul Tineretului a fost forfotă continuă în pauzele dintre cursuri, când elevii schimbă clasele pentru următoarea oră.

Alexandra Chirea are și o explicație pentru care nu a ieșit să-și ceară drepturile alături de ceilalți profesori:

”Dacă aș alege să fac grevă, nu m-aș opri decât atunci când aș obține ce am cerut sau aproape ce am cerut. Până la urmă, vorbim de negocieri și aș obține aici și acum, nu promisiuni, nu vorbe, nu majorări eșalonate în nu știu câți ani”, spune profesoara. Ea nu dă însă nicio sugestie despre cum ar trebui să arate greva la care să participe și ea.

„Mi se pare o grevă imorală, o grevă șantaj, i-aș spune. Din punctul meu de vedere, o grevă se face la început de an școlar, existând timpul necesar pe parcursul anului școlar să așez lucrurile și să redresez situația mai ales pentru absolvenții claselor a VIII-a și a XII-a”, mai spune profesoara.

E totuși de acord cu toate revendicările sindicatelor: majorarea salariilor, care acum sunt „obscen de mici”, acordarea sporurilor, investițiile extrem de necesare în întregul sistem.

Ia în calcul să se alăture grevei la un moment dat, dar numai dacă se dovedește că acțiunea asta de protest „nu e doar de fațadă”, iar ceilalți profesori au curaj să o susțină dincolo de promisiuni și vorbe-n vânt.

Până acum, singuri profesori care nu par să aibă curajul să susțină greva dincolo de promisiuni sunt exact cei care nu participă la grevă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)