O polițistă din cadrul IPJ Dâmbovița este vizată de o anchetă demarată atât de IPJ Dâmbovița, cât și de DGASPC Dâmbovița, după ce soțul său a făcut publice mai multe înregistrări în care ea le vorbește urât celor trei fetițe minore ale sale, scrie Adevărul.
Înregistrările au fost făcute chiar de soțul ei. Cei doi s-au separat, dar bărbatul se teme în continuare pentru că fetițele pot să fie bătute.
În caz, DGASPC a deschis o anchetă.
Totodată, polițista este cercetată de către superiorii săi, care i-au retras și dreptul de port armă.
„Având în vedere informațiile apărute pe o rețea de socializare cu privire la o polițistă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița este abilitat să comunice următoarele:
mediat cum a luat cunoștință, conducerea instituției a dispus efectuarea de verificări prin Biroul Control Intern. Precizăm ca aceste activități sunt în curs de desfășurare, urmând ca în funcție de aspectele constatate să se dispusă măsurile prevăzute de lege. De asemenea, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privirea la săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și rele tratamente aplicate minorului, cercetările fiind preluate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște.
Totodată, s-a dispus retragerea dreptului de port armă, pentru prevenirea oricăror evenimente, precum și informarea reprezentanților Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului în vederea dispunerii măsurilor din competență”, a precizat IPJ Dâmbovița, conform sursei citate.