O polițistă ar fi fost amenințată și lovită de primarul de la Poarta Albă. Fiul lui Vasile Delicoti fusese prins la volan fără permis de conducere (VIDEO)
Vasile Delicoti, primarul comunei Poarta Albă din județul Constanța, este cercetat penal pentru ultraj după ce ar fi lovit cu pumnul o polițistă aflată în misiune. Femeia ar fi fost atacată pentru că l-ar fi oprit în trafic pe fiul minor al edilului, care conducea fără permis prin localitate, a relatat Luiza Cergan, luni dimineață, la Știrile B1 TV.
O polițistă ar fi fost amenințată și lovită de primarul de la Poarta Albă, Vasile Delicoti
Întâmplarea s-a petrecut în plină zi, pe o stradă din comuna Poarta Albă, județul Constanța. Polițiștii au oprit în trafic un autoturism pentru un control de rutină. Când a văzut echipajul, adolescentul în vârstă de 16 ani a oprit mașina și a schimbat imediat locul cu pasagerul din dreapta.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că ambii tineri sunt minori și nu au permis de conducere, aș că s-au ales cu dosar penal.
Ulterior, la fața locului, s-a deplasat tatăl adolescentului care fusese inițial prins la volan. Bărbatul s-a dovedit a fi Vasile Delicote, primarul de la Poarta Albă. Supărat că tocmai fiul său a căzut „victima” unui control al autorităților, edilul s-ar fi năpustit asupra polițistei care efectuase verificările. El ar fi amenințat-o pe femeie și ar fi lovit-o cu pumnul în zona abdomenului.
Cei doi minori s-au ales cu dosar penal pentru conducere fără permis, iar Vasile Delicote va fi cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.