O piață recent inaugurată din Curtea de Argeş va purta numele Reginei Ana
O piaţă recent inaugurată din Curtea de Argeş și destinată organizării de evenimente cultural-artistice va purta numele Reginei Ana, informează Mediafax.
Propunerea a fost făcută de primarul orașului, iar o decizie în acest sens va fi adoptată la finalul lunii august, atunci când se va întruni Consiliul Local.
„La propunerea primarului, piaţa va purta numele Majestăţii Sale. E un lucru deosebit în memoria Reginei Ana, care s-a stins din viaţă luni. Vorbim despre platoul situat în faţa sălii de sport, ce are o dimensiune de 7.400 de mp. Acesta este destinat manifestărilor cultural-artistice organizate în Curtea de Argeş. Spre exemplu, Zilele Municipiului vor avea loc în această piaţă. E o piaţă nou construită pentru care nu exista un nume. Cu toţii o ştim de Piaţa Sălii de Sport. Decizia ca piaţa să poarte nemele Reginei Ana va fi luată la următoarea şedinţă a Consiliului Local, adică în ultima zi de marţi din luna august, după înmormântarea Reginei Ana”, a declarat Gabriel Jubleanu, viceprimarul municipiului Curtea de Argeş.
„E o idee foarte bună, despre care ne-a comunicat domnul primar Constantin Panţurescu. Evident că suntem de acord ca numele pieţei să fie Regina Ana. Aşa se procedează în istorie. După moartea unei personalităţi, numele acesteia este purtat de o stradă, o clădire sau, în cazul de faţă, o piaţă unde se vor desfăşura de acum înainte multe evenimente importante ale municipiului Curtea de Argeş”, a declarat și Ştefan Dumitrache, managerul Muzeului Municipal Curtea de Argeş.
La Curtea de Argeș au fost decretate trei zile de doliu, respectiv ziua de 13 august, când va fi înmormântată Regina Ana a României, precum şi 12 şi 14 august. Totodată, evenimentele programate de Zilele Municipiului au fost amânate.
Regina Ana a României a murit, luni, la ora 13,45, la Spitalul din Morges, în Elveția. Majestatea Sa avea 92 de ani.