O persoană judecată în România pentru propagandă teroristă, condamnată definitiv la patru ani şi 11 luni de închisoare

Publicat: 29 02. 2024, 21:17
Sursa foto: Freepik/ rawpixel.com

O persoană acuzată că face propagandă teroristă, prin promovarea de materiale ale unei organizaţii active în Orientul Mijlociu, a fost condamnată definitiv la patru ani şi 11 luni de închisoare, au anunţat reprezentanţii DIICOT.

Persoană acuzată că face propagandă teroristă, condamnată la 4 ani și 11 luni de închisoare

„Prin decizia din 28.02.2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova împotriva sentinţei penale din 18 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Craiova prin care s-a dispus condamnarea inculpatei la o pedeapsă rezultantă de 4 ani şi 11 luni închisoare, în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunilor de promovare a unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la săvârşirea unui act de terorism, indiferent dacă mesajul susţine sau nu în mod direct terorismul, ori dacă au fost săvârşite sau nu respectivele infracţiuni şi accesarea în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, precum şi deţinerea de astfel de materiale, în scopul însuşirii ideologiei teroriste, ca parte a unui proces de radicalizare”, a transmis joi DIICOT.

Bărbatul a fost reţinut, în toamna anului 2022, de DIICOT pentru propagandă teroristă şi a fost a fost trimis în judecată de procurori, în aprilie 2023, după ce ar fi promovat în mod sistematic materiale specifice unei organizaţii teroriste active în Orientul Mijlociu.

„În cauză s-a reţinut faptul că inculpatul, aflat într-o fază avansată a procesului de (auto)radicalizare, a accesat şi promovat în mod sistematic, prin intermediul sistemelor informatice, materiale de propagandă teroristă, specifică unei organizaţii teroriste activă în Orientul Mijlociu.

În cadrul materialelor accesate/diseminate de inculpat, erau prezentate scene de luptă şi antrenamente ale membrilor acestei organizaţii, precum şi imagini cu luptători ai entităţii teroriste”, a transmis atunci DIICOT.