Negocierile dintre Ministrul Sănătății, Attila Cseke, președintele CNAS, Lucian Duță, și reprezentanții medicilor de familie au eșuat, astfel că pacienții vor fi nevoiți să plătească, de marți, consultațiile, conform Mediafax.
Principalul motiv pentru care medicii refuză semnarea contractului este cel de ordin financiar, reprezetanții cadrelor medicale cerând la negocieri 200 de milioane de lei pentru întreținera cabintelor. Aceștia s-au lovit de refuzul autorităților care susțin că această cheltuială nu poate fi susținută.
Medicii au anunțat că nu vor semna contractul în aceste condiții, în timp ce Cseke le-a cerut să nu își pună propriile interese mai presus de cele ale pacienților.
Șeful CNAS, Lucian Duță, i-a acuzat pe medici, luni, la emisiunea “Evenimentul Zilei”, difuzată de B1 TV, că desfășoară practici neortodoxe cu laboratoarele de analize și că prescriu ce medicamente doresc, în principal pe cele mai scumpe.
În ciuda acestor conflicte, o parte dintre medicii de familie a ales să semneze contractul.