O parte dintre angajații din spitale vor fi în grevă de avertisment timp de o oră pe 3 aprilie / Sindicaliștii amenință cu greva generală

O parte dintre angajații din spitale vor fi în grevă de avertisment timp de o oră pe 3 aprilie / Sindicaliștii amenință cu greva generală
Sursa foto: Facebook

Sindicaliștii din Sănătate anunță că o parte dintre angajații din spitale ar urma să organizeze o grevă de avertisment de o oră pe data de 3 aprilie, în intervalul orar 12:00 – 13:00.

Grevă de avertisment în Sănătate

​Federaţia sindicală Solidaritatea Sanitară a desfășurat, în ultimele zile, un referendum în cadrul căruia și-a invitat membrii să voteze dacă doresc sau nu să declanșeze greva generală.

Sindicaliștii de la Solidaritatea Sanitară au continuat protestele și amenință cu greva generală.

Acţiunea de protest, declanşată ca urmare a nemulţumirilor legate de drepturile salariale, va fi organizată de membrii federației sindicale din toate unităţile sanitare care au semnat pentru grevă sau care vor semna până la momentul derulării ei, a anunțat federația sindicală, într-un comunicat citat de Agerpres.

Sindicaliștii de la Solidaritatea Sanitară acuză Guvernul şi Ministerul Sănătăţii că au refuzat să dea curs solicitării de încheiere a unui acord privind procedura grevei în sectorul public de sănătate, „refuz ce are ca scop împiedicarea grevei în sănătate, respectiv restricţionarea acestui drept constituţional al angajaţilor din sănătate”.

„Este astfel evident că lupta trebuie dată inclusiv în zona modalităţii de transpunere în practică a dreptului la grevă”, afirmă sindicaliștii.

În a doua parte a lunii aprilie, după desfăşurarea grevei de avertisment, Consiliul de coordonare al federaţiei sindicale Solidaritatea Sanitară se va întruni din nou pentru instructajul general specific grevei şi decizia privind declanşarea grevei generale propriu-zise, se mai arată în comunicat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota
20:33 - Nicolae Ciucă: „Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural”. Care sunt obiectivele pentru următorii ani: „Toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028” (VIDEO)
20:05 - Rareş Bogdan: „Ciucă, în mod normal, azi, dacă ţara asta ar funcţiona cum trebuie şi dacă oamenii ar fi informaţi şi nu s-ar lăsa manipulaţi, ar fi la scorul pe care îl va avea în turul 2, adică peste 65%” (VIDEO)
19:58 - Nicolae Ciucă: Proiectul meu de țară prevede un parteneriat real cu comunitățile locale pentru a duce soluțiile liberale acolo unde este cea mai mare nevoie de ele (VIDEO)
19:52 - „Rusia are tot dreptul de a ataca NATO acum”. Mesajul unui colonel american în retragere, după ce  Biden a permis Ucrainei să folosească rachetele ATACMS
19:43 - Drulă: Lasconi poate să intre în turul 2 / În PNL e disperare și se ascut cuțitele în culise. Ei și Ciucă știu că le vine nota de plată pentru guvernarea cu PSD (VIDEO)
19:43 - Laurențiu Gîdei, despre o posibilă înțelegere între PSD, AUR și PNL: „E o glumă! N-o să auziți niciun politician de la PSD că are vreun aranjament cu niciun partid sau competitor electoral” (VIDEO)