O parte din terenul pentru care Onțanu a fost reținut a ajuns la Gabriel Oprea. Familia acestuia își constuiește acum un hotel acolo (VIDEO)

O parte din terenul pentru care Onțanu a fost reținut a ajuns la Gabriel Oprea. Familia acestuia își constuiește acum un hotel acolo (VIDEO)
Foto: stirileprotv.ro

O parte din terenul pentru care Neculai Onțanu a fost reținut de procurorii DNA a ajuns la Gabriel Oprea și, pe acesta, familia fostului vicepremier construiește acum un hotel, informează B1 TV, care citează o investigație RISE Project.

Onțanu a devenit la conducerea interimară a UNPR, după ce Oprea a demisionat din funcția de președinte ca urmare a problemelor cu justiția pe care le are. La rândul său, și Onțanu este mai nou vizat de DNA, fiind acuzat de luare de mită, într-un dosar legat de retrocedări. Terenul în cauză are o mie de metri pătrați și, pe el, familia Oprea construiește un hotel cu trei niveluri la subsol, parter și șase etaje.

Conform procurorilor DNA, în noiembrie 2007, Loredana Radu, avocata propusă pentru arestare preventivă în dosarul lui Onțanu (nepoata lui Oprea și avocata lui Victor Ponta), ar fi intrat în posesia unui teren de 1000 de metri pătrați pe Barbu Văcărescu. Anchetatorii susțin că acest teren ar fi fost parte din mita pentru a facilita reconstituirea unui drept de proprietate. Ulterior, acesta a intrat în posesia lui Gabriel Oprea.

Terenul apare în declarațiile de avere ale lui Oprea din 2009 și 2010. În 2011, acesta a scris că i-a donat un imobil fiicei sale, Ana Maria Tudor. Cel mai probabil este vorba despre clădirea care a fost construită pe acest teren.

Imobilul a fost ridicat după ce tot avocata Loredana Radu a obținut autorizația de construcție, deși construcția în acea zonă este interzisă, dat fiind apropierea de Lacul Tei.

Deocamdată, Gabriel Oprea nu a fost audiat în dosarul lui Onțanu.

O parte din terenul pentru care Onțanu a fost reținut a ajuns la Gabriel Oprea. Familia acestuia își constuiește acum un hotel acolo

#DIRECT_ONE_v37j95#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`