O parte din Europa se confruntă cu furtuni și o alta arde. Zeci de zboruri au fost anulate în Spania și Albania se luptă cu incendiile
Unele dintre destinațiile de vacanță preferate de români sunt măturate de furtuni. Orașele mari din Insulele Baleare sunt lovite de ploi torențiale care au provocat inundații și oamenii au fost evacuați cu elicopterele. În Italia, bărcile de agrement au fost răsturnate de vântul care sufla cu 130 km/h și sud-estul Franței a avut parte de vijelii și ploi cu grindină care a distrus culturile de viță.
Furtuni în Europa
În insula Menorca, locuințele oamenilor au fost luate de ape, iar insulele Baleare au fost afectate de o furtună care a rămas deasupra arhipelagului timp de 24 de ore. Plajele și magazinele au fost distruse de șuvoaiele de apă. 20 de oameni și animalele lor de companie au fost salvați cu elicopterele, iar alte 29 de persoane au fost salvate dintr-un tren blocat de viituri, informează observatornews.
Șoferii și-au lăsat mașinile și au plecat să se adăpostească. După ce furtuna s-a mai potolit, și-au găsit mașinile răsturnate, blocate sub poduri sau luate de ape. Pe aeroportul Palma de Mallorca, 62 de zboruri au fost anulate.
Și în Italia furtuna face ravagii. Regiunea Ventimiglia au fost măturată de vântul care a bătut cu 130 km/h, reușind să răstoarne și bărcile și să avarieze clădirile.
Sud-estul Franței a fost lovit de vijelii, iar unele străzi din departamentul Herault au fost acoperite de ape. Și orașul Montpellier a fost afectat de furtună, iar șoferii s-au oprit pe marginea drumurilor.
Incendii de vegetație în Albania
Între timp, Albania se luptă cu incendiile de vegetație. 20 de focare sunt raportate în toată țară și pompierii nu au reușit să le stingă pe toate.