O nouă tranşă de peste 345.000 de doze de vaccin Pfizer soseşte luni în România
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a anunțat că luni, 22 martie, sosește în România o nouă tranșă de vaccin Pfizer BioNTech de 345.150 de doze.
Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.
Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră, iar vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.
Dozele vor fi distribuite atât în centrele din București, cât și din țară:
- Centrul Național de Stocare București: 98.280 de doze;
- Centrul Regional de Depozitare Brașov: 39.780 de doze;
- Centrul Regional de Depozitare Cluj: 46.800 de doze;
- Centrul Regional de Depozitare Constanța: 38.610 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Craiova: 36.270 de doze;
- Centrul Regional de Depozitare Iași: 46.800 de doze;
- Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 38.610 doze
În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.