O nouă metodă folosită de hackeri pentru a accesa datele bancare: Au început să răspândească e-mailuri care pretind că vin din partea unor femei în căutarea partenerilor

Publicat: 09 02. 2022, 15:34

Specialiștii de la Kaspersky semnalează noi metode de atac cibernetic, prin care hakerii obțin accesul la datele personale ale utilizatorilor ce accesează aplicaţii şi site-uri de dating online.

Nouă metodă de acces la datele personale

„Cantitatea de informaţii pe care o împărtăşim online este în creştere, iar acest lucru este valabil mai ales în ceea ce priveşte întâlnirile online – întrucât căutarea dragostei necesită anumite confesiuni despre viaţa personală pentru a stabili o conexiune emoţională.

Amploarea acestui schimb de informaţii a făcut ca unii utilizatori să devină victime ale atacurilor digitale, cum ar fi doxing – colectarea şi expunerea publică, online, a datelor personale”.

În zilele premergătoare Valentine’s Day 2022, Kaspersky raportează o intensificare a escrocheriilor legate de acest subiect şi încurajează utilizatorii aplicaţiilor şi site-urilor de dating online să-şi protejeze datele şi să-şi asigure confidenţialitatea digitală.

Multe dintre aceste aplicaţii solicită acum utilizatorilor să-şi înregistreze contul prin intermediul reţelelor sociale pe care le utilizează, care populează automat un profil cu fotografii şi informaţii personale, cum ar fi locul de muncă sau de studiu.

Aceste date fac mai uşor pentru potenţialii doxeri să găsească utilizatori online şi să afle informaţii despre ei. Datele stocate pe profilurile aplicaţiei de dating sunt extrem de sensibile şi foarte dorite de escroci. Acest lucru a făcut ca interesul de a proteja asemenea informaţii personale să fie mai puternic şi, ca urmare a acestui lucru, aplicaţiile de dating au devenit mai sigure”, susţin experţii în securitate cibernetică.

Cum pun hackerii mâna pe datele bancare

Pe lângă imitarea aplicaţiilor populare de dating, pentru a colecta informaţii personale despre victime, infractorii cibernetici au început să răspândească e-mailuri care pretind că vin din partea unor femei în căutarea partenerilor.

Schema implică e-mailuri care includ un link către o pagină de phishing care imită un profil de pe un site de dating şi le cere oamenilor să completeze un formular cu preferinţele lor personale legate de un viitor partener. În cele din urmă, utilizatorului i se cere să-şi adauge informaţiile bancare.

Astfel, victima ajunge să piardă date şi bani şi nici nu are şansa de a cunoaşte oameni noi. Un exemplu de e-mail ce include un link de tip phishing.